Toader, despre acuzațiile lui Teodorovici: declarație emoțională, s-a referit la altcineva

Dora Vulcan | 19.09.2018

Ministerul Justiției Tudorel Toader crede că ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici s-a referit la ”altceva sau altcineva” și că a făcut o declarație emoțională atunci când i-a reproșat că merge toată ziua în delegații și nu poate fi găsit în minister pentru obținerea unui aviz pe legea insolvenței și pe cea a fondului suveran de investiții.

Pe aceeași temă

 

 

 

"Eu spuneam şi repet cu toată convingerea: fiecare dintre noi trebuie să fie evaluat, fiecăruia îi vine o vreme a evaluării şi deci şi pentru mine. Cu privire la nemulţumirea domnului Teodorovici, am citit şi eu în presă, când eram la Roma. Domnul Teodorovici ştie că îl apreciez şi că avem o foarte bună relaţie.

Eu am crezut şi cred încă faptul că în momentul în care a dat acea declaraţie, probabil emoţională, s-a gândit la altceva sau la altcineva. De ce? Pentru că a făcut două afirmaţii, din câte ştiu eu: una privind ziua de vineri, când aş fi fost într-o delegaţie, şi alta privind avizarea Fondului Suveran. (...) 

Vă asigur că ambele afirmaţii nu au acoperire faptică. De ce?

Pentru că vineri eram la MJ începând de la orele 7.10 sau 7.15, pentru că vineri am evaluat cei opt candidaţi pentru funcţiile de conducere din cadrul Parchetului de la Înalta Curte, DNA şi DIICOT. Tot vineri, în mai multe rânduri, am vorbit cu domnul Teodorovici, cu experţii dânsului, tot vineri, eu personal, cu un secretar de stat, am mers la Ministerul Finanţelor şi am discutat despre ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa.

Prin urmare, am plecat de la Ministerul Justiţiei probabil în jur de orele 15. Prin urmare, vineri n-am fost nici într-o delegaţie", a spus Tudorel Toader.

 

 

El a comentat şi reproșul ministrului că observațiile sale făcute pe proiectul Fondului Suverand de Dezvoltare și Investiții ar ocupa mai mult spațiu decât chiar proiectul: 

 

 

"Aici ştiţi că iniţial a fost adoptată o lege cu privire la înfiinţarea Fondului Suveran, ştiti că instanţa constituţională a declarat legea ca fiind neconstituţională.

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de ordonanţă de guvern, dar ordonanţă simplă privind Fondul Suveran. I-am dat aviz negativ pentru că ieşise din termenul în care Guvernul era abilitat să emită ordonanţe.

Ministerul Finanţelor a revenit cu un proiect de ordonanţă de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă a trimis-o în copie la Ministerul Justiţiei, Ministerul Justiţiei a formulat observaţii de îmbunătăţire a proiectului de ordonanţă.

Deci reţineţi, la Ministerul Justiţiei n-a venit proiectul spre avizare, a venit o copie prealabilă, ca emitentul să dea formă şi cu cerinţele legale necesare. Dar, în cursul zilei de luni, de marţi, de dată recentă, nu s-a discutat de Fondul Suveran, s-a discutat de ordonana de urgenţă privind insolvenţa", a explicat Toader, citat de News.ro.

 

 

 

Atacuri împotriva lui Toader de la Finanțe și din PSD: lipsă de asumare, mereu e în delegație

 

 

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, se plânge că Ministerul Justiției îi pune bețe în roate în cazul Fondului Suveran de Investiții și al proiectului privind insolvența. El spune că încearcă de câteva zile să ia un aviz pe proiectul privind insolvența, dar când să ia semnătura dispare semnatarul.  

 

 

Ne-am angajat ca, până la finalul anului, să fie stabilit cadrul legislativ în ceea ce priveşte acest fond. Din păcate aici am primit din partea Ministerului Justiției foarte multe, mai multe observații decât a fost actul în sine. Nu înțeleg, modul că ne asumăm ca și echipă guvernamentală anumite obiective, mai ales cele foarte importante, cum este Fondul Suveran de Investiții, atunci cred că rolul nostru ca miniștri este să fim preocupați ca echipele noastre să lucreze în aceeași direcție cu aceeași viteză și fără a încerca să fim mai altfel decât suntem sau mai altfel decât ceilalți”, a spus ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici, luni,  într-o conferință de presă, despre colaborarea cu ministrul de Justiție Tudorel Toader pe o serie de proiecte, în special pe cel pentru crearea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, a cărui miză este uriașă pentru actuala putere. 

 

Teodorovici i-a reproșat lui Toader că e toată ziua plecat în delegație și că atunci când trebuia să ia semnătura dispare semnatarul.

 

 

”Am avut o discuţie cu Ministerul Justiţiei, dar dânsul a fost plecat în delegaţie. Acum, iar a plecat în delegaţie. Între două deplasări este greu să faci un fond suveran. 

Am senzația că o lipsă de dorință de asumare. Încerc de câteva zile, convenim un aviz din Justiție, când să iei semnătura, dispare semnatarul. Încep să cred că este o încercare de fugă de asumare a unor decizii.

Zona insolvenței ar trebui să fie a Finanțelor, nu a Ministerului Justiției. (...) Mediul privat este pro (cu privire la proiect n.r.). Sunt sensibili cei care își pierd anumite zone de influență în zona insolvenței", a mai spus Teodorovici. 

 

Proiectul de lege pentru înfiinţarea FSDI a fost finalizat şi lansat la sfârşitul lunii august 2017 în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor, instituţia care va supraveghea Fondul. Potrivit proiectului, fondul urma să cuprindă 27 de participaţii minoritare sau majoritare ale statului la companii profitabile, cu o valoare contabilă de circa 45 miliarde lei (9,7 miliarde euro). Legea privind înfiinţarea FSDI a fost atacată la Curtea Constituţională atât de PNL, USR şi PMP, cât şi de preşedintele Klaus Iohanniss, iar în 18 iulie CCR a decis că actul normativ este neconstituţional. Ministerul Finanţelor ar trebui să stabilească cadrul legislativ pentru înfiinţarea FSDI până la finalul acestui an, potrivit obiectivelor asumate, amintește News.ro. 

 

 

La rândul său, secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu i-a cerut lui Toader să retragă proiectul ”scandalos” de suplimentare a posturilor din DNA și, în direct, la RTV să plece dacă nu dă OUG pe amnistie.

 

PSD pune presiune asupra lui Tudorel Toader să retragă proiectul "scandalos" de suplimentare a posturilor din DNA

 

 

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, i-a cerut ministrului Justiției, Tudorel Toader, să retragă de urgență proiectul de hotărâre privind suplimentarea cu 160 de posturi a schemei de personal a DNA.

 

„Este absolut neverosimil proiectul de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Justiției prin care se solicită suplimentarea schemei de personal a DNA cu 160 de posturi. Îi solicit d-lui ministru Tudorel Toader să retragă de urgență acest proiect de hotărâre pentru că este absolut scandalos în condițiile în care DNA este lovită în ultimii doi ani de scandaluri absolut halucinante”, a declarat luni, pentru Mediafax, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu.

 

Potrivit acestuia, Toader ar trebui să aștepte instalarea noului procuror-șef DNA.

 

„Cred că domnul ministru Tudorel Toader ar trebui să aștepte momentul în care această instituție va avea un coordonator. Noul șef al DNA cu siguranță va face o evaluare vizavi de această instituție și trebuie așteptată și această evaluare și numirea noului șef al instituției”, a adăugat Codrin Ștefănescu.

 

„Sper ca domnului ministru Tudorel Toader să înțeleagă că subiectul este foarte delicat, iar proiectul inițiat de ministerul Justiției a creat valuri de nemulțumire în rândul opiniei publice”, a conchis Ștefănescu.

 

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, în ședința din 13 septembrie, proiectul de Hotărâre a Guvernului trimis de către Ministerul Justiției pentru suplimentarea numărului maxim de posturi pentru Direcția Națională Anticorupție (DNA) „cu 90 de posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară, 20 de posturi de specialiști și 50 de posturi de personal auxiliar de specialitate”, în total 160 de posturi.

 

Potrivit notei de fundamentare a proiectului MJ, Direcția Națională Anticorupție funcționează cu un număr de 260 de posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară.

 

Acest număr de posturi este insuficient în vederea realizării atribuțiilor specifice activității de supraveghere tehnică (gestionarea infrastructurii tehnice suplimentare, monitorizarea în timp real a comunicațiilor interceptate, supravegheri operative și înregistrări ambientale în spații publice sau private). Din cele 90 de posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară pentru care se solicită suplimentarea, jumătate din acestea sunt destinate serviciilor teritoriale ale direcției care se confruntă cu un deficit de personal în această privință”, explică Ministerul Justiției.

 

„Analiza principalilor indicatori statistici din anul 2017 demonstrează o creștere a activității Direcției Naționale Anticorupție atât în efectuarea urmăririi penale, cât și în activitatea desfășurată în fața instanțelor de judecată. Creșterea volumului de activitate al Direcției Naționale Anticorupție se reflectă în cauzele noi înregistrate în anul 2017, respectiv 3668, numărul total de dosare în curs de soluționare de către procurorii Direcției fiind de 11.234. Schema de personal a Direcției Naționale Anticorupție la finele anului 2017 era ocupată în proporție de 93.39% (735 posturi ocupate din cele 787), unele persoane având raporturile de muncă suspendate ca urmare a unor situații obiective (concedii de creștere a copilului etc)”, se mai spune în nota de fundamentare.

 

Într-o intervenție la RTV, Codrin Ștefănescu i-a cerut luni lui Tudorel Toader să plece din fruntea Justiției dacă nu e în stare să dea OUG pe amnistie. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22