Pe aceeași temă
Tudorel Toader a discutat astăzi cu omologul său sârb, Nela Kuburovici, timp de oră. A fost abordat şi cazul fostului parlamentar Sebastian Ghiţă, la aproape un an după ce România a cerut extrădarea sa. Însă decizia trebuie luată de o instanţă sârbă, iar procesul se prelungeşte.
Tudorel Toader neagă, însă, că s-ar fi întâlnit şi cu Sebastian Ghiţă.
„Cum poate să participe el la o discuţie oficială între doi miniştri ai Justiţiei?”, a spus el, citat de Digi 24.
„Instanţa a cerut lămuriri suplimentare, le-am transmis, pe 9 martie au ajuns la dânşii. Judecătorii urmează ca, pe baza întregii documentaţii administrate, să se pronunţe cu privire la cererea de extrădare”, a adăugat Tudorel Toader.
Întrebat cât de lungă va fi procedura, până la o decizie privind extrădarea lui Sebastian Ghiță, ministrul a spus: „O întrebare la care pot răspunde numai judecătorii, nu ministrul Justiţiei”.
Ghiță a anunțat deja duminică seara că îi se va întâlni cu Toader, căruia îi va înmâna un memoriu prin care va cere suspendarea cererii de extrădare, invocand probele false din dosarul sau.
„Abia aștept să ajungă aici (Tudorel Toader - n.red.). Când intra pe treptele Ministerului Justiției, îi dau raportul în mână, că mă gândesc că nu a trăit in România. Să le explice sârbilor că el, Tudorel Toader, a venit cu probe false să extradați un cetățean. (...) Știti ceva și cu Tudorel Toader? Ori în căruta, ori in teleguta, ca asa duplicitar, nu mai merge", a declarat Ghiță pentru Antena 3 duminică seara.
Ministerul Justiției a cerut extrădarea lui Sebastian Ghiță, însă instanțele din Serbia au decis până acum, să solicite mai multe documente Ministerului Justiției din România.
”(...) voi avea o întrevedere cu ministrul Justiţiei din Serbia. Evident vom discuta instrumentele juridice de cooperare dintre cele două state, dar inevitabil va fi şi subiectul acesta. În aceeaşi zi, la orele 11.30, voi avea o întrevedere oficială şi cu preşedintele Curţii Constituţionale din Serbia. Noi nu putem lua nicio măsură, nu putem face niciun demers de natură să se suprapună, să afecteze activitatea judecătorului independent, ca şi cel din România, judecătorului din Serbia. Ce putem să facem noi şi ce spun eu că am făcut - ministerul Justiției și instanțele naționale - am răspuns cu promptitudine la toate solicitările pe care le-au formulat”, a declarat Tudorel Toader săptămâna trecută, intervievat de Europa FM.
El a ţinut să precizeze că nici ministrul Justiţiei din România, nici instanţele de judecată din România nu pot genera măsuri de accelerare a soluţionării cauzei de către instanţa competentă din Serbia.
”Ministrul rămâne şi trebuie să rămână pe latura administrativă a activităţii de înfăptuire a Justiţiei, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un condamnat aflat într-o ţară cu care noi avem instrumentele juridice penale de cooperare. Dosarul se află pe rolul instanţei competente din Serbia. Săptămâna trecută instanţa (din Serbia - n.r.) a solicitat relaţii suplimentare cu privire la natura conţinutului infracţiunilor pentru care este acuzat şi condamnat, cu privire la modalitatea de desfăşurare şi încadrarea juridică. Judecătorii au solicitat lămuriri suplimentare faptice cu privire la activitatea infracţională pe care să le deţină şi să decidă în momentul în care vor intra în faza de deliberări şi de decizie a respectivei cauze”, a mai spus ministrul Justiţiei, citat de Mediafax.
Fostul deputat PSD a fugit din țară în decembrie 2016, iar recent, a declarat într-un interviu – acordat Evenimentului Zilei – că a plecat de frică să nu fie reținut.
Sebastian Ghiţă a fost eliberat la sfârșitul lunii mai, în Serbia, unde fusese prins pe 13 aprilie 2017, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro. El nu are voie să părăsească Belgradul. Fostul parlamentar a fost prins în noaptea de 13 spre 14 aprilie, pe o stradă din Belgrad, alături de fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale.
În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.