Pe aceeași temă
La întoarcerea de la Palatul Victoriei, Tudorel Toader s-a arătat deranjat că premierul nu a așteptat până joi dimineață să-și dea demisia și a ales încă de miercuri seară să trimită la Cotroceni cererea de revocare din postul de ministru al Justiției. Astfel că a subliniat încă de la început relațiile bune pe care le-a avut cu toți trei premieri cât timp a condus ministerul Justiției: Grindeanu, Tudose și Dăncilă, iar relația sa cu Viorica Dăncilă nu se va schimba "după încetarea ministeriatului".
Toader a vorbit despre diferența care o implică demisia sau procesul de revocare din funcție care îi acordă președintelui Iohannis posibilitatea să lungească perioada până când va valida o nouă numire, însă a refuzat cu obstinație să precizeze în fața jurnaliștilor dacă va demisiona sau nu.
„Eu v-am spus că orice funcționar, demnitar nu poate să închidă biroul și să spună «am auzit că mă remaniază, plec». Până vine noul ministru, cine girează? Voi rămâne la minister până la momentul în care în Monitorul Oficial apare numele, prenumele noului ministru. Îl voi aștepta, îi voi preda totul pe proces-verbal, sigiliul și la gară, adică la Iași”, a afirmat Tudorel Toader.
De asemenea, Toader a spus că a înțeles „voința doamnei premier” de a demisiona, dar că acest gest este unul unilateral, astfel că și-a rezervat dreptul de a se gândi până la finalul programului de azi de la minister după care va da un răspuns.
„Juridic, nu poți să-i ceri cuiva demisia, dar voința dânsei, implicită, a fost să-mi dau demisia, pentru a pune capăt acestui interimat. Am asigurat-o că astăzi voi reflecta și până la sfârșitul programului voi da un răspuns", a afirmat Tudorel Toader.