Pe aceeași temă
"Unele structuri ale statului trebuiesc resetate. Uităm să facem ce ar trebui să facem sau să nu facem, să ne abţinem. La noi există tentaţia acaparării de putere. Trebuie luate măsuri.", a spus Tudorel Toader, la Antena3.
Este lipede că el se referă la plecarea lui Kovesi şi Lazăr din funcţiile pe care le deţin. Este greu de spuns încă dacă si cum se va petrece asta.
Curtea Constituţională (CCR) a motivat decizia privind conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi DNA şi a arătat că aprecierea oportunităţii adoptării unei ordonanţe de urgenţă constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, putând fi cenzurat doar prin controlul parlamentar. „Curtea a depăşit limitele sesizării cu care a fost învestită”, susţine însă în opinia separată judecătorul Livia Stanciu.
"Decizia (CCR) e corectă, atât în principiu, cât și în conținutul ei, pentru că lămurește competențele celor două autorități: judiciară și emitentă a actului. Dar sunt și unele clarificări: nu vom găsi în alt act decizia să se spună că miniștri au același tip de imunitate ca și parlamentarii, în adoptarea actului normativ”, a spus ministrul Justiției, la Antena3.
”Cunosc această decizie în conținutul ei, din perspectiva fostului judecător, dar și din perspectiva celui care a reprezentat Guvernul la dezbaterile de la CC. De principiu, este o decizie foarte corectă, face lumină în ceea ce nu trebuie să se întâmple, pentru că procurorul anchetează acte și fapte comise de persoane fizice, juridice”, a adăugat ministrul Justiției.
"În 14 zile voi anunţa ce măsuri iau la DNA şi PICCJ"
Ministrul Justiției spune că va discuta în zilele viitoare cu procurorii-șefi Laura Codruţa Kovesi și Augustin Lazăr şi, apoi, va lua o decizie.
Tudorel Toader, ministrul Justiției, a declarat că în zilele următoare va avea discuții cu procurorul-șef al Parchetului general și al DNA, respectiv Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi, iar în cel mult două săptămâni va lua o măsură.
”Zilele următoare voi avea discuții cu procurorul general al PIICJ, Augustin Lazăr, și separat cu procurorul-șef de la DNA, Laura Codruța Kovesi”, a spus ministrul Justiției, Tudorel Toader, la Antena3.
"Eu nu exclud, ca în lipsa unei proceduri declanşate de mine, să aibă dânşii iniţiativa unei proceduri lăuntrice individuale privind modul în care s-au poziţionat la dispoziţiile legale, constituţionale", susţine Tudorel Toader.
Apoi, ”voi face și o evaluare a lor. După evaluare, voi stabili măsurile pe care le voi lua”, a adăugat ministrul Toader.
Întrebat cam în cât timp estimează că va lua o decizie, șeful de la Justiția a răspuns: ”Cred că maxim 10 zile - două săptămâni”.
Orice măsură voi lua, va fi una bine fundamentată. În 14 zile voi anunţa ce măsuri iau la DNA şi PICCJ", a încheiat Toader.