Toader:Raportul GRECO e facultativ, nu poate trece peste voința legiuitorului și CCR

Redactia | 09.05.2018

Ministrul Justiției a spus că un raport al unor instituții internaționale nu are cum să fie superior instituțiilor naționale. În plus, experții GRECO cu care a vorbit personal nu au pregătirea profesională pentru ca să fi redactat singuri raportul, ceea ce înseamnă că ar fi fost ajutați din țară.

Pe aceeași temă

   

Tudorel Toader, ministrul Justiției, s-a prezentat la „Ora Guvernului” în plenul Senatului și a argumentat că Legile justiției sunt în interesul național, iar deciziile Curții Constituționale le-au validat, iar raportul critic întocmit de GRECO este doar orientativ, facultativ.

 

"As incepe cu un indemn: de a ne pastra demnitatea de legiferare in acord cu specificul national, cu interesul national, respectand standardele constitutionale, respectand standardele europene", si-a inceput Toader discursul, raspunzand astfel primei interpelari, venite din partea senatoarei PNL Alina Gorghiu, scrie Ziare.com.

 

"Raportul GRECO, din păcate, a fost transformat într-o temă politică mult mediatizată şi cu prea multe inexactitiăţi. (...) În ziua publicării raportului, cu ghilimelele de rigoare, am fost somat să public de îndată raportul, dacă nu, cu siguranţă am ceva de ascuns. Această somaţie venea aproape concomitent de la o anumită platformă, de la o asociaţie, de la o doamnă care a trecut prin Cabinetul de ministru al Justiţiei şi de la o altă doamnă al cărei nume prefer să nu îl public. Este regretabil dacă autorii somaţiei, cu ghilimelele, nu cunosc procedura GRECO, după cum este şi regretabil dacă o cunosc şi au prezentat-o tendenţios", a spus Toader.

 

Mai mult, ministrul a lasat sa se inteleaga ca raportul international ar fi putut fi influentat de contributii din spatiul national, aruncand astfel un dubiu asupra independentei GRECO.

 

Ministrul Justiției a spus că un raport al unor instituții internaționale nu are cum să fie superior instituțiilor naționale. În plus, experții GRECO cu care a vorbit personal nu au pregătirea profesională pentru ca să fi redactat singuri raportul, ceea ce înseamnă că ar fi primit ajutor din țară.

 

"Exprim speranta ca Raportul GRECO este opera exclusiva a expertilor GRECO, fara eventuale constributii venite din spatiul national. Eu personal am stat de vorba cu expertii GRECO, nu mi-au creat convingerea ca profesional se ridica la continutul intregului raport", a continuat Tudorel Toader.

 

Ministrul Justitiei a adus in apararea punctului sau de vedere pozitiile Curtii Constitutionale, un organism care, fiind national, e superior GRECO, al carui punct de vedere ramane unul facultativ.

 

"Aceste preocupari din raportul GRECO se suprapun peste ceea ce CCR a stabilit. CCR a stabilit ca infiintarea Sectiei Speciale este in acord cu Constitutia. Raportul GRECO e de orientare, facultativ, stabileste standarde europene, dar expertul GRECO nu poate sa treaca peste vointa legiuitorului national, vointa verificata de CCR.", a afirmat ministrul Justitiei, in plenul Senatului.

 

Toader a comentat şi cu privire la secţia specială pentru magistraţi, explicând că aceasta deja exista, doar că se va muta de la DNA la Ministerul Public.

 

"Am spus deja. am afirmat şi eu şi ştiţi că nu se schimbă decât competenţele. În realitate, nimic altceva, pentru că astăzi avem procurori la DNA care urmăresc penal eventualele faote comise de magistraţi, prin urmare secţia se duce la Ministerul Public. CCR a considerat ca fiind constituţională schimbarea secţiei de la DNA la Ministerul Public. Se respectă un principiu care spune că nimeni nu e deasupra legii", a declarat Toader.

 

Cât despre modificarea altor prevederi din Legile Justiţiei, Toader a comentat că "implicarea Curţii Constituţionale este limitată de legislaţie. Curtea Constituţională a judecat în limita criticilor cu care a fost învestită. Critică x, y, z pe baza constituţionalităţii, eventual se extinde şi la textele care au legătură la textele considerate neconstituţionale. Dacă nu ar fi aşa, ar însemna că se substituie autorilor criticilor şi că dacă ar verifica totul ar înfrânge prezumţia relativă de consituţionalitate a normelor de drept".

 

"Nici majoritatea PSD/ALDE si nici Ministrul Justitiei nu au inteles continutul acestui raport sau nu le pasa. Refuzul de a tine cont de concluziile raprotului a fost una dintre cele mai mari erori care va afecta nu dora puterea politica, ci si Romania ca tara. Reprezinta un factor de vulnerabilizare a Romaniei, in contextul in care se vorbeste despre o conexiune intre respectarea statului de drept si fondurile europene", a spus senatorul PNL, Alina Gorghiu.

 

Background: 

În raportul publicat în aprilie, GRECO și-a exprimat profunda îngrijorare în privința legilor privind statutul judecătorilor și procurorilor, sistemul judiciar și Consiliul Superior al Magistraturii adoptate recent de Parlamentul României și în privința proiectelor de modificare a codurilor penale.

 

Acest raport a fost redactat după ce la o întâlnire plenară din decembrie 2017 a GRECO, s-a considerat că se impune o analiză a efectelor schimbărilor din legile justiției asupra eficacității luptei anticorupție.

 

În raport se spune că modificările aduse justiției de Parlamentul de la București în decembrie 2017 nu conțin și unele dintre cele mai controversate propuneri, prezentate inițial în vara trecută, dar GRECO este îngrijorată de posibilul impact pe care îl vor avea, inclusiv în privința structurii instanțelor.

 

În ciuda importanței și domeniului larg la care se referă, impactul lor nu a fost evaluat corespunzător, iar procedura legislativă a fost discutabilă, afirmă organismul anticorupție al Consiliului Europei.

 

De asemenea, GRECO cere României să abandoneze ideea noii structuri a procuraturii care să investigheze magistrații.

 

Raportul remarcă și controversata procedură de demitere a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, și reitereză apelurile pentru impunerea de garanții suplimentare în privința numirii și demiterii procurorilor de rang înalt de către puterea executivă.

 

Organizație critică și propunerile de modificare a legilor penale, care - dacă vor fi adoptate - vor fi în contradicție flagrantă cu angajamentele internaționale ale României, Convenția Legilor Penale privind Corupția. Amendamentele la procedura penală de comisia specială sunt percepute de alte țări ca o amenințare la adresa eficienței colaborării judiciare reciproce.

 

GRECO invită România să prezinte, la următoarea reuniune plenară, pe 18-22 iunie, stadiul reformelor din justiție și să se abțină în a adopta și alte modificări la legile penale ce ar putea afecta lupta anticorupție.

 

 La sfârșitul lunii aprilie, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneția pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificările Legilor Justiției propuse de PSD și ALDE.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22