Pe aceeași temă
Tokes și Iszak îl acuză pe Iohannis de „comiterea infraciunii de instigare la ură și discriminare” prin declarația televizată din 29 aprilie 2020, discursul fiind „însoţit de gesticulaţie ba războinică, ba ridiculizantă, și a produs mari emoţii atât la noi în ţară, cât şi în ţara vecină ponegrită”. Singurul scop al lui Iohannis a fost incitarea publicului român împotriva pesediștilor și ungurilor (sic!).
Cei doi reprezentanți ai maghiarilor din Transilvania atrag atenția că fapta săvârșită de Iohannis reprezintă „pericol social” fiind „o infracțiune” incitându-i pe români la ură împotriva „ungurilor și pesedistilor” și poate „altera relațiile de vecinătate cu Ungaria”
„Următorul denunţ împotriva domnului Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, vinovat de comiterea infracţiunii de instigare la ură şi discriminare, prev. şi ped. de art. 369 C.pen., săvârşită prin declaraţia televizată din data de 29 aprilie 2020. (…)
Motive: Cuvântul televizat al preşedintelui, rostit din Palatul Cotroceni, însoţit de gesticulaţie ba războinică, ba ridiculizantă, a produs mari emoţii atât la noi în ţară, cât şi în ţara vecină ponegrită. Textul citat are trei lacune principale: nu este adevărat, incită publicul român împotriva celor două categorii de persoane vizate, ungurii şi pesediştii, şi poate altera relaţiile de vecinătate cu Ungaria”, se arată în plângerea penală depusă împotriva preşedintelui Iohannis.
În documentul citat se susţine că „preşedintele României are memorie scurtă despre „dezlipirea” Ardealului” şi semnatarii adaugă o serie de argumente în favoarea plângerii lor.
„Urmează deci să reţineţi, discursul incitant al preşedintelui trebuie să fie calificat ca infracţiune, deoarece îndeplineşte şi condiţia ca fapta să aibă gradul de pericol social care să justifice sancţionarea penală, incidenţa prevederilor art. 369 C.pen. fiind mai presus de orice îndoială”, se arată în încheierea plângerii penale.
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, pe 29 aprilie, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, susţinând că PSD a ajutat UDMR să treacă acest act normativ în Camera Deputaţilor.
„Jo napot kivanok, PSD. Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?”, a spus Iohannis într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor adoptase tacit proiectul privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, acesta fiind respins apoi de Senat, în calitate de for decizional.
Comentarii 4
Kong-fuckius - 05-07-2020
Nenea asta chiar nu s-a saturat, el avea si singur multe placute, mai vrea si din cea a pesedeului ? Chiar tine sa rescrie limitele penibilului inspre infinit ?!
RăspundeTheodor Iliescu - 05-06-2020
Eu nu te "ridiculizez" Tokes ! Tu singur de .... cum zici ! parca erai preot ! Si inca cu mare dorinta de a predica ! Te-am sprijinit si noi romanii cand erai "la greu" !Acum vad ca ai ajuns un jalnic politruc si o scula a revizionismului unguresc ! Esti o jalnica canalie si-ti dai toata silinta sa devi NEFRECVENTABIL ! Mars la "vitoras rusofonul" si sa nu mai calci in Romania daca nu-ti plac romanii si conducatorii lor - Noi il apreciem pe Presedintele Romaniei - care este sas de origina - dar un bun si corect cetatean al Romaniei - Ceeace tu NU ESTI ! Recomandare pentru tine si toti alti unguri si secui nemultumiti de romani si Romania : Bagajele si plecarea ori unde credeti ca va va fi mai bine ! In definitiv sunt cateva milioane de romani in diaspora - de ce dreaq n-ati fi si voi nemultumitii !
Răspundeemil - 05-06-2020
Aproape sigur PSD va primi dubla cetatenie sa poata intra in Schengen daca Ardealul revine la patria mama Ungaria.
RăspundeElena - 05-05-2020
Szeretlek, Laci-bacsi.
Răspunde