Pe aceeași temă
Deputatul Eugen Tomac a anunţat, marţi, că Partidul Mişcarea Populară, formaţiune pe care o conduce interimar, şi-a depus la Tribunal actele pentru înfiinţare, el prezentând, într-o conferinţă de presă, echipa de conducere precum şi sigla şi simbolul PMP, mărul.
La conferinţa de presă au participat, alături de Tomac, Marian Preda, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Tedor Baconschi, Adrian Papahagi şi Cristian Petrescu.
Tomac a declarat că Mişcarea Populară se constituie ca şi partid la dorinţa populaţiei, scopul politic iniţial fiind obţinerea unui scor bun la europarlamentare.
El a ţinut să sublinieze că cei din Partidul Mişcarea Populară sunt parteneri ai actualului şef al statului.
Un alt obiectiv precizat de Tomac este legat de parcursul european al Republicii Moldova.
La randul sau, sociologul Marian Preda, care a condus Fundatia Miscarea Populara, a declarat ca "Domnul Tomac rezultate remarcabile - este cel mai votat parlamentar de dreapta din Parlamentul Romaniei, cu peste 70%. Genereaza incredere atat in randul electoratului cat si in randul clasei politice. De astazi avem deci ca fundatie bratul politic despre care s-a vorbit inca de la inceput. Prin statutul partidului, e prevazut ca fundatia va avea un reprezentant in structura centrala de conducere, prin presedintele ei, si in structurile judetene. Din punct de vedere al actiunii politice, organizarii, deciziilor strategice, partidul este din acest moment complet autonom. Ca parinti fondatori ai partidului, noi, membrii fondatori ai Miscarii Populare suntem foarte fericiti sa vedem ca in cateva luni am reusit sa dam nastere acestui partid. Ii dorim sa creasca precum Fat Frumos din poveste intr-un an cat altii in 20 de ani si la alegerile europarlamentare de anul viitor sa fie cel mai important partid politic de dreapta."
"Le propunem romanilor un proiect de tara, un stat al bunastarii, al increderii, corectitudinii intre oameni. Noi nu vom face distinctie intre cetatenii romani, indiferent unde traiesc acestia. Identitatea noastra se revendica din valorile Partidului Popular European, principalul motor care a incurajat deschiderea catre estul Europei dupa 1990", a adaugat Eugen Tomac.
"Partidul Miscarea Populara va sustine fara rezerve integrarea europeana a Republicii Moldova", a mai spus Tomac.
"Este un partid de orientare de centru-dreapta, care are drept obiectiv sa recastige increderea oamenilro cinstiti si corecti. Suntem un partid crestin-democrat si liberal si credem ca e foarte important sa sublinem ca suntem si ramanem partenerii presedintelui Romaniei. Sustinem si vom continua sa sustinem reformele pe care seful statului le-a demarat. E foarte important, pentru ca tara noastra sa fie respectata si apreciata de partenerii nostri", a incheiat liderul formatiunii Miscarea Populara.
La conferinta de presa prilejuita de lansarea partidului Miscarea Populara a luat cuvantul si Adrian Papahagi, care a spus ca "Nu suntem Alba ca Zapada, asta nu e marul vrajitoarei, nu va va sta in gat, fiti alaturi de noi."
sursa:mediafax.ro