Pe aceeași temă
Senatorul UDMR Atilla Verestoy a fost cea mai darnica persoana fizica, alimentand conturile UDMR cu peste 670.000 RON, in perioada 2006 -2015. Liberalul Stefan Jicol se afla pe locul 2 in topul celor mai darnici donatori, urmat de mogulul Dan Voiculescu cu peste 500.000 RON donati partidului pe care l-a fondat. Tot catre PC s-au dus alti 727.000 RON de la o firma controlata de Dan Voiculescu, Grivco S.A, prima in topul persoanelor juridice, informeaza Hotnews.ro.
Peste 260 de milioane de lei au intrat in conturile partidelor si aliantelor politice in ultimii 9 ani. Cea mai mare parte din bani au alimentat conturile PDL, care a reusit sa incaseze, in perioada 2006 - 2015, peste 95 de milioane de lei, arata o analiza a Wholi, obtinuta de HotNews. In aceeasi perioada, social-democratii au strans pentru partid aproape 59 de milioane de lei, iar liberalii circa 24 de milioane. Topul este completat de Uniunea Social Liberala (PNL+PC+PSD) care a reusit sa obtina in trei ani peste 19 milioane de lei. Pe locul 5 in topul celor mai bine finantate partide se afla Partidul Noua Generatie Crestin Democrata, fondat de George Becali, cu 13,7 milioane lei, urmat de Alianta politica PSD + PC care a strans 13,2 milioane lei.
Top 15 - cel mai bine finantate partide si aliante politice in perioada 2006 -2015
15. Forta Civica - 859.719 lei
14. Partidul Initiativa Nationala - 973.074 lei
13. Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei - 1.485.289 lei
12. Partidul Miscarea Populara - 1.873.574 lei
11. Partidul National Taranesc Crestin Si Democrat - 3.494.759 lei
10. Partidul Poporului Dan Diaconescu - 4.823.308 lei
9. Partidul Conservator - 5.852.009 lei
8. Sorin Mircea Oprescu - 7.136.296 lei
7. Uniunea Democrata Maghiara din Romania - 10.581.621 lei
6. Alianta politica PSD + PC - 13.276.971 lei
5. Partidul Noua Generatie Crestin Democrata - 13.724.524 lei
4. Uniunea Social Liberala - 19.216.712 lei
3. Partidul National Liberal - 23.811.685 lei
2. Partidul Social Democrat - 58.693.566 lei
1. Partidul Democrat Liberal - 95.096.490 lei
Top 20 donatii primite de partidele si aliantele politice, in perioada 2006 – 2015, de la persoane fizice
Topul celor mai darnice persoane fizice cu partidele si aliantele politice este alcatuit in mare parte din politicieni si persoane care au detinut functii platite de la bugetul de stat.
1. Atilla Verestoy, senator in toate legislaturile din 1990, ales de fiecare data in judetul Harghita pe listele UDMR, a donat UDMR in 6 ani (2007,2009,2010,2012-2014) peste 670.000 de lei.
2. Stefan Jicol, membru al PNL, a donat PNL in perioada 2009-2012 peste 560.000 de lei.
3. Dan Voculescu a donat catre Partidul Conservator (PC), Uniunea Social Liberal si alianta PSD+PC peste 515.000 de lei. Donatiile au fost facute in perioada 2006-2008 si 2012. Reamintim ca Dan Voiculescu este fondator al PC.
4. Crin Halaicu, primar general al Bucurestiului in perioada 1992 – 1996, a donat PNL circa 512.000 RON. Donatiile au fost facute in perioada 2009-2012.
5. Daniel Neagoe, un barbat in varsta de 52 de ani, a donat in 2008 Aliantei politice PSD +PC 198.000 RON si alti 300.000 de lei in 2009 catre PSD. In total aproape 500.000 de lei.
6. Robert Negoita, primar al sectorului 3, a donat catre PSD si alianta PSD+PC circa 500.000 de lei. Donatiile au fost facute in anii 2006, 2008 ,2009, 2011, 2012.
7. Dumitru Valentin Ghita, un barbat in varsta de 47 de ani, a donat PSD si Aliantei PSD+PC, in perioada 2008-2009, 495.000 de lei.
8. Florin Mircea Andrei, senator al PDL in legislatura 2008-2012, a donat PDL peste 490.000 de lei. Donatiile au fost facute in perioada 2007-2008 si 2012-2013.
9. Cristian Silviu Busoi, europarlamentar al PNL, a donat PNL si USL peste 450.000 de lei. Prima donatie a fost facuta in 2006 catre PNL iar ulterior a donat din 2010 pana in 2015 in fiecare an. Cea mai mica suma donata intr-un an de Cristian Busoi este de 7.000 de lei, iar cea mai mare 280.000 de lei.
10. Theodor Stolojan, europarlamentar PDL, a donat in fiecare an din 2008 pana in 2015 sume importante de bani PDL. In 2015, Stolojan a donat PDL 12.700 RON. In acelasi an, dupa unificarea dintre PNL si PDL, Stolojan a mai donat PNL alti 45.200 RON. Din 2008 pana in 2015, Stolojan a umflat conturile PDL cu circa 447.000 RON.
11. Valentin-Gigel Calcan, parlamentar inca din 2000, a donat in 2006 PNL, in 2007-2008 PDL, apoi a schimbat tabara si a inceput din 2012 sa alimenteze conturile PSD si alte USL. Senatorul a donat astfel din 2006 pana in 2012 nu mai putin de 416.000 RON.
12. Viorica Dancila, europarlamentar PSD, a donat catre partidul care a propulsat-o in politica aproape 400.000 de lei, din 2008 pana in 2014.
13. Cristian Preda, europarlamentar ales pe listele PMP, in prezent indepedent, a facut donatii consistente catre PDL in perioada 2009-2012. In 2014, Preda a donat partidului condus de Traian Basescu peste 290.000 de lei. In total, europarlamentarul a donat aproape 370.000 de lei.
14. Ion Ivascu, fost trezorier al PDL, a alimentat constat visteria pe care o administra, donand in fiecare an din 2008 pana 2014. Ion Ivascu a donat PDL circa 368.000 de lei.
15. Silviu Vaduva, fost secretar general PDL Sector 6 si fost consilier general al Primariei Bucurestiului, a alimentat conturile PDL cu peste 322.000 RON , in anii 2008,2009 si 2012.
16. Mihai Adrian Campurean, fost director general al RATB, a fost un donator constat al PSD in perioada 2006-2009. El a donat PSD peste 342.000 RON.
17. Daciana Sarbu, europarlamentar PSD, a donat partidului condus de sotul Victor Ponta pana in 2015 circa 318.000 lei. Daciana a contribuit la umflarea conturilor PSD si USL in 2007, 2012, 2014 si 2015.
18. Aristotel Adrian Cancescu, senator pana in 2000 si fost presedinte al Consiliului Judetean Brasov, in prezent cercetat penal de DNA pentru abuz in serviciu, a alimentat conturile PNL in perioada 2009-2013 cu putin peste 300.000 RON.
19. Corneliu Pascu, senator PC in legislatura 2004-2008 si un apropiat al mogolului Dan Voiculescu, a alimentat constant conturile partidului fondat de Voiculescu in perioada 2006-2012. Pascu a donat PC peste 300.000 RON.
20. Dan Sova, ales senator al PSD, a facut 4 donatii catre PSD si USL in anii 2008,2011 si 2012. El a donat partidului aproape 300.000 de RON.
Top 10 donatii primite de partidele si aliantele politice, in perioada 2006 – 2015, de la firme
1. S.C. GRIVCO - S.A. a donat partidului fondat de Dan Voiculescu (PC) suma de 727.000 RON. Sumele au fost donate in perioadele 2006-2008 si 2011-2012 . Conform informatiilor de la Registrul Comertului, societatea comerciala este administrata de Lazar Mihai, Elena Sorina Constanda, Laurentiu Andrei Vasile. Firma ii are ca asociati are pe fiicele mogulului Dan Voiculescu, Corina si Camelia Voiculescu, Lazar Mihai, Dan Gheorghe, Sorina Elena Constanda si Grupul Industrial Voiculescu si Compania SA.
2. Societatea Transilvania Constructii SA a alimentat conturile PDL, in perioada 2008-2009, cu 685.000 RON. Societatea ii are ca administratori pe Mircea Timofte, Iancu Andrei si Sorin Alin. Potrivit site-ului companiei, transilvaniaconstructii.ro, societatea a fost privatziata in 1999.
3. Putin sub 610.000 RON au mers catre PNTCD in perioada 2007-2009 de la firma S.C. Prefab S.A, administrata de Marian Petre Milut, Dorin Relu Negrau si Valentin Marian Ionescu. Societatea este detinuta de doua persoane juridice Romania Romerica International SRL si Romania SIF Munteania.
4. In 2009, RHINO GROUP TECHNOLOGY SRL a donat 600.000 de lei pentru candidatul independent Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, plecat din functie in urma unei anchete a DNA. Codul unic de inregistrare al firmei (RO 25719304) ne arata ca din 2009 pana in prezent societate si-a schimbat denumirea in BETA TRADING & INVESTMENT SRL si a fost radiata. Societatea a avut ca administrator si asociat unic un cetatean libian, Jacques Harabettian.
5. In acelasi an, tot 600.000 de lei si pentru acelasi Sorin Oprescu a donat si BETA TRADING AND INVESTM SRL, o alta societate decat cea de la punctul anterior, avand codul unic de inregistrare RO23438108. Societatea apare in documentele Registrului Comertului cu numele RHINO GROUP TECHNOLOGY SRL si a fost radiata intre timp. Firma este detinuta de doi egipteni Amer Mohamed Hassan Attia si Sherif Farouk Abdel Ghany Elsayad, persoana care a si administrat societatea.
6. Fostul primar general al Capitalei a mai primit in 2009 de la firma DACRIS CONSULT SRL inca 598.080 RON. Societatea a fost administrata de Gabriela Daniela Ionescu, al carei mandat de administrator a incetat, si este detinuta de aceeasi femeie impreuna cu Cristian Constantin Ionescu.
7. Aproape 558.000 RON a primit PNTCD in perioada 2007-2009 de la societatea ROMERICA INTERNATIONAL SRL. Firma este administrata de Marian Petre Milut si detinuta de acelasi barbat impreuna cu Andrei Stieber, un cetean american. Societatea detine marcile Radio Voces Campi, Observator de Ialomita, Observator de Giurgiu si Observator de Calarasi, potrivit lista-marci.ro.
8. Peste 543.000 RON s-au dus tot catre PNCT in aceeasi perioada de la firma PREFAB INVEST SA, administrata de Marian Petre Milut, Elena Irina Voicu si Gheorghe Ungureanu. Societatea este detinuta de Marian Petre Milut, Gheorghe Ungureanu si Romania Prefab SA.
9. SIMCA SA a alimentat in 2008 conturile PSD cu 500.000 RON. Firma este administrata de Roza Pirva si ii are ca asociati pe Danel Dinu si PETRANIC OIL SRL.
10. Tot 500.000 de lei a primit PSD in 2009 de la MODUL PROIECT SA. Societatea este administrata de Petrut Craciun, Eugen Pena si Dan Pena si il are ca actionar majoritar pe Dan Pena. Actiuni din societatea comerciala detine si Petranic Oil SRL.
*Informatiile care stau la baza alcatuirii acestui articol au fost furnizate HotNews de catre Wholi, un start-up romanesc cu baza la Londra. Wholi a centralizat informatiile din surse publice (Monitorul Oficial) in cadrul unui proiect finantat de Open Data Incubator Europe, un incubator de afaceri finantat de Comisia Europeana. Proiectul, care a primit o finantare de 100.000 de euro de la Comisie, isi propune sa le arata alegatorilor mai multe informatii despre politicieni si despre ceilalti oamenii implicati in politica, cum ar fi donatorii. Puteti consulta lista completa a donatorilor intocmita de Wholi aici.
Noile prevederi ale legii finatarii partidelor politice
Noua lege a finantarii partidelor politice indica la art. 6, alin. (1) o limita privind donatiile primite de un partid politic de la o persoana juridica intr-un an de 400 de salarii de baza minime pe tara, fata de 500, cat prevedea vechea forma a legii. Limita donatiilor efectuate de persoane fizice a ramas de 200 de salarii de baza minime brute pe tara. De asemenea, prevedere privind limita maxima a donatiilor primite de un partid politic intr-un an a ramas la 0,025% din PIB, insa a fost eliminat articolul care prevedea ca aceasta limita poate creste in cazul in care in acelasi an au loc doua campanii electorale.
Daca la capitolul donatii legislatia a ramas aproape neschimbata, la capitolul cheltuieli limitele maxime au fost scazute drastic. In noua versiune a legii art. 28, alin (6), lit. a) prevede o limita maxima de 60 de salarii de baza minime brute pentru fiecare candidat la functia de deputat sau senator. In vechea versiune, publicata in Monitorul Oficial in 2010, legea prevede o limita maxima de 350 de salarii minime pentru fiecare candidat la functia de deputat, respectiv 500 de salarii minime pentru functia de senator. Vechea lege nu specifica o limita de cheltuieli pentru candidatii la functia de Presedinte al Romaniei. Noua lege prevede o limita maxima de 20.000 de salarii minime brute pe tara. Limita maxima pentru candidatii la fotoliul de europarlamentar au fost coborata si ea de la 2.500 de salarii minime la 750. Modificari ale plafoanelor au fost efectuate si in cazul candidatilor pentru functia de primar si consilier.