Pe aceeași temă
În momentul de faţă, presa internaţională consemnează opinii privind o îmbunătăţire a relaţiilor polono-ruse, ţinând cont de comportamentul plin de compasiune al preşedintelui Medvedev şi al premierului Putin faţă de tragedia de la Smolensk. Sau, dimpotrivă, anticipează o răcire între cele două ţări, tocmai ca potenţare a simbolului Katyń.
În Polonia erau programate alegeri prezidenţiale pentru luna octombrie. Ele vor fi devansate şi vor avea loc peste 60 de zile. În ciuda imensei emoţii populare, Polonia, ca orice democraţie puternică, şi-a recăpătat din mers ritmul instituţional. Afectată cel mai puţin de criza mondială, „nu ne aşteptăm să se întâmple ceva periculos pentru economie. Moartea guvernatorului nu va afecta evoluţia zlotului“, declara un oficial polonez. Accidentul aviatic intervine pe fundalul unei relaţii tensionate între Partidul Dreptate şi Justiţie al fraţilor Kaczyński şi Platforma Civică, condusă de premierul Tusk şi Komorowski, cel din urmă desemnat ca preşedinte interimar şi favorit al sondajelor în cursa prezidenţială. Prin dispariţia brutală a lui Lech Kaczyński (ca şi a unui alt candidat la preşedinţie, Jerzy Szmajdzinski, din partea Alianţei Democrate de Stânga) se ridică întrebarea dacă fratele geamăn, Jaroslaw, va candida la preşedinţia Poloniei. Între solidaritatea naţională a doliului de acum şi lupta electorală ce se va da în curând, între simţul tragic şi cel al lucrului bine făcut, Polonia îşi va regăsi pe deplin ritmul.
Cuvinte cheie: accident, aeronava, Stalin, NKVD, Alianta Democratica.