Traian Băsescu: Armata noastră a dobândit un binemeritat loc printre forţele militare ale lumii

Fara Autor | 25.10.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele Traian Băsescu afirmă, vineri, într-un mesaj cu ocazia Zilei Armatei, că militarii români îşi fac datoria în acord cu valorile şi principiile unui sistem democratic, demonstrând, astfel, că Armata română a dobândit un binemeritat loc printre forţele militare ale lumii, informează Mediafax.
 
 
"De Ziua Armatei României, pot afirma cu tărie că militarii români îşi fac datoria în acord cu valorile şi principiile unui sistem democratic, demonstrând, astfel, că Armata noastră a dobândit un binemeritat loc printre forţele militare ale lumii. Astfel, ca stat membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene, România are, la ora actuală, o Armată care acţionează, alături de aliaţii noştri, eficient şi profesionist, cu oameni hotărâţi şi dedicaţi îndeplinirii misiunii lor", se arată în mesajul prezidenţial.
 
Preşedintele României a adresat întregului personal al Armatei României "cele mai calde felicitări şi urări de succes în nobila misiune de a servi patria sub tricolor!"
 
"Este o zi cu o rezonanţă specială în conştiinţa şi istoria poporului român, când celebrăm un eveniment cu valoare de simbol al împlinirii naţionale, ziua în care ostaşii Armatei noastre eliberau, în 1944, animaţi de dragostea de ţară, ultima brazdă de pământ din Ardealul răpit prin Dictatul de la Viena. Aduc respectul şi recunoştinţa mea în faţa memoriei celor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării şi exprim un sincer omagiu veteranilor de război, pentru care datoria faţă de ţară a reprezentat crezul suprem", se spune în mesajul transmis de preşedintele Traian Băsescu.
 
Potrivit comunicatului de presă, "prin misiunile îndeplinite astăzi, în ţară şi în teatrele de operaţii, militarii români sunt la înălţimea faptelor de arme ale înaintaşilor".
 
"Gândurile mele se îndreaptă, în aceste momente, către militarii aflaţi departe de cei dragi, în Afganistan, Balcanii de Vest, precum şi în alte părţi ale lumii. Ei demonstrează determinarea noastră de a ne respecta angajamentele şi de a lupta pentru promovarea şi apărarea intereselor de securitate ale României", transmite şeful statului.
 
Şeful statului mai afirmă că, în aceste momente de sărbătoare, cinstim, totodată, cu preţuire şi respect, memoria eroilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii, precum şi a militarilor răniţi în misiunile internaţionale şi suntem alături de familiile acestora.
 
sursa: mediafax
 
 
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22