Traian Băsescu cheamă, luni la ora 10.00, partidele la consultări pentru desemnarea primului ministru

Fara Autor | 15.12.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele Traian Băsescu a chemat partidele politice la consultări pentru desemnarea premierului, luni, de la ora 10.00. Reprezentantii tuturor partidelor au fost chemati imprreuna.

"Consultările în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru al Guvernului României, care se vor desfășura în același timp cu toți reprezentanții partidelor politice și ai minorităților naționale din Parlamentul României, vor avea loc luni, 17 decembrie a.c., la ora 10.00, la Palatul Cotroceni", informează Administraţia Prezidenţială.

"Scrisorile de invitație au fost adresate domnului Victor-Viorel Ponta, președintele Partidului Social-Democrat (PSD), domnului George-Crin Laurențiu Antonescu, președintele Partidului Național-Liberal (PNL), domnului Vasile Blaga, președintele Partidului Democrat-Liberal (PDL), domnului Cristian-Dan Diaconescu, președintele Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), domnului Hunor Kelemen, președintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), domnului Daniel Constantin, președintele Partidului Conservator (PC), domnului Gabriel Oprea, președintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, președintele Partidului Forța Civică (FC), și domnului Aurelian Pavelescu, președintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNȚCD), dar și minorităților naționale din Parlamentul României. La consultări au fost invitați maximum cinci reprezentanți ai fiecărui partid politic și, respectiv, ai minorităților naționale", se arată în comunicatul de presă de pe site- ul Administraţiei Prezidenţiale.

Astăzi, preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul prin care Parlamentul ales la data de 9 decembrie se convoacă în ziua de 19 decembrie, la ora 13,00, la sediul Senatului şi Camerei Deputaţilor aflat în Palatul Parlamentului, informează Administraţia Prezidenţială.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22