Traian Băsescu: Comisia de anchetă, răzbunarea lui Felix pentru desecretizarea arhivei Dunărea

Fara Autor | 21.11.2013

Pe aceeași temă

Seful statului spune că intuiește „o presiune uriașă” din partea lui Dan Voiculescu in ca priveste dosarele sale, deoarece "are impresia că libertatea lui stă în mâna mea”. Traian Bassescu sustine ca premierul nu doar ca s-a opus in CSAT la desecretizarea arhivei ICE Dunarea, dar a dat ordin si ministrilor sa-si retraga semnaturile.

Președintele Traian Băsescu este convins că insistența premierului Victor Ponta de a constitui comisii parlamentare de anchetă în ceea ce-l privește este o formă de represalii pentru desecretizarea arhivei Dunărea, care-l vizează pe liderul PC, Dan Voiculescu.

„Eu pot să intuiesc de unde pleacă nervozitatea simultană a două personaje, că nu e numai plagiatorul fioros Ponta, care vrea comisii peste comisii, dar e furios în același timp și turnătorul Felix”, a declarat Băsescu ieri seară, în emisiunea lui Robert Turcescu de la B1TV.

„De ce amândoi simultan? La ultimul CSAT eu am mers cu o propunere pentru desecretizarea arhivei Dunărea. Cel care s-a opus a fost Ponta”, a explicat Băsescu.

Acesta a relatat că, ulterior refuzului din CSAT, a pus din nou proiectul în circulație printre membrii Consiliului. Băsescu spune că SRI și SIE șiau dat avizul, la fel și diverși miniștri, dar că Ponta a intervenit și le-a cerut miniștrilor să-și anuleze semnăturile.

„Intuiesc o presiune uriașă a lui Voiculescu”, a comentat Băsescu. „Este o reacție de tip mafiot. Ai vrut să te atingi de noi, ia să-ți dăm noi ție comisii parlamentare. Este un act de retorsiune pentru Dunărea”.

„Voiculescu are impresia că libertatea lui stă în mâna mea. Nu. Libertatea lui Voiculescu și a altor domni (...) stă în ce au făcut. Dacă n-au făcut nimic, nu li se întâmplă nimic”, a spus Băsescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22