Traian Băsescu: Contez pe INTRAREA noastră în SCHENGEN în aprilie 2014

Fara Autor | 29.06.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele Traian Băsescu afirmă, într-un interviu pentru Wiener Zeitung, că se aşteaptă ca aderarea României la spaţiul Schengen să aibă loc în aprilie 2014, dar ţara noastră trebuie să îşi îndeplinească angajamentele.

 

 

"Contez pe aderarea noastră în aprilie 2014", afirmă Băsescu pentru Wiener Zeitung, întrebat când va deveni România membră Schengen.

De asemenea, întrebat dacă i se pare nedreaptă amânarea aderării României la Schengen la solicitarea Germaniei, el răspunde negativ, adăugând că ţara noastră trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile.

Preşedintele menţionează că ţara noastră ar fi fost deja membră Schengen dacă nu ar fi fost "puciul premierului Ponta" din iulie anul trecut.


Cititi si:

- Traian Băsescu pentru Wiener Zeitung: Nu am un conflict cu Ponta. ACORDUL de coabitare FUNCȚIONEAZĂ perfect


 

Totodată, el menţionează că afirmaţiile ministrului german de Interne privind "imigraţia săracilor" din România şi Bulgaria nu au nicio legătură cu aderarea la Schengen, care depinde numai de îndeplinirea angajamentelor asumate de cele două ţări. "Şi trebuie să ne obişnuim pe viitor cu imigraţia din motive economice din România, pentru că pur şi simplu diferenţele între nivelul de trai sunt prea mari", evidenţiază preşedintele.

Întrebat despre afirmaţia comisarului Gunther Oettinger că şi România este o "ţară neguvernabilă", Băsescu răspunde că oficialul UE "poate se crede comisar în Africa, o ţară membră neputând fi neguvernabilă".

"Sigur că avem şi probleme cum este corupţia, pe care am recunoscut-o dintotdeauna. Dar se pare că aceasta există şi în alte ţări membre", afirmă Băsescu, făcând referire la afirmaţa preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, că bugetul UE ar putea fi asigurat pe şapte ani cu banii care se pierd prin corupţia la nivelul Uniunii într-un singur an.

Şeful statului mai argumentează că România va avea din 2014 pe deplin în vigoare noile coduri penale şi civile cu ajutorul cărora se va putea combate corupţia mai eficient şi mai repede, însă sunt unele succese concrete şi în prezent: "Un fost premier condamnat la doi ani de închisoare, un fost ministru al agriculturii la şase ani, un fost ministru de finanţe la cinci ani, dar şi alţi politicieni condamnaţi".

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22