Pe aceeași temă
„Omul acesta (Victor Ponta, n.r.) e atât de imatur că îmi e şi jenă să-i mai răspund. E un om imatur care, până să ajungă la maturitatea necesară unui lider de partid, va împinge partidul în opoziţie încă 20 de ani“, a spus preşedintele.
Amintind de acuzele pe care i le aduce Ponta, Traian Băsescu a subliniat că nu are niciun fel de finanţare de la Gabriel Resources.
„Eu vă pot garanta că nu am avut niciun fel de finanţare de la Gabriel Resources, dar să se gândeasca bine dacă el, ca şef de campanie, nu ştie ceva despre finanşarea campaniei pe care a condus-o la candidatul Mircea Geoană. Să se gândească dacă nu ştie ceva. Atâta timp cât el spune că-mi răsplătesc finanţatorii, înseamnă că ştie sigur că Gabriel Resources a finanţat pe cineva... şi, dacă la mine nu, probabil ştie ceva. Am fost doar doi candidaţi în turul doi“, a adăugat Traian Băsescu.
În legătură cu alegerile parţiale din Neamţ şi Maramureş preşedintele a spus că din scor „rezultă un singur lucru: USL este şi va fi un eşec electoral. Ori de câte ori PSD şi PNL pierd alegerile, alegerile sunt fraudate. Asta nu le scuză perfomanţa proastă şi nici un român nu o să creadă acest slogan“.