Pe aceeași temă
Președintele Traian Băsescu a declarat luni că dezangajarea forțelor militare ale Rusiei de la frontiera cu Ucraina este un prim semn de relaxare în regiune, însă a subliniat că, deși este un semn bun, acest lucru nu trebuie să reducă atenția cu privire la evenimentele care pot avea loc în această regiune, Federația Rusă probând că este impredictibilă, informeaza Agerpres.
"Aș începe prin a saluta începerea dezangajării forțelor militare ale Federației Ruse de la frontiera cu Ucraina. Este un prim semn de început de relaxare în regiune. (...) Un semn bun, care însă nu trebuie să ne reducă atenția cu privire la eventuale evoluții care pot fi în această regiune, Federația Rusa probând că poate fi impredictibilă", a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni.
El a spus că începerea retragerii unităților militare ale Federației Ruse de la frontiera estică a Ucrainei este un prim rezultat al discuțiilor la cel mai înalt nivel între președintele SUA, Barack Obama, și președintele rus, Vladimir Putin, dar și negocierilor care au avut loc duminică la Paris între ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, și secretarul de stat american John Kerry.