Pe aceeași temă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întâlnirea cu preşedintele Consiuliului European, Herman Van Rompuy, de la Palatul Cotroceni, că România este una din primele ţări care a reuşit să iasă din procedura de deficit excesiv.

„Am ţinut să subliniez succesul pe care l-a avut România în restabilirea echilibrelor macroeconomice. România îndeplineşte criteriile de ieşire din procedura de deficit excesiv. Am subliniat şi faptul că ne bucură că suntem una din primele ţări care reuşesc să iasă din procedura de deficit, dintre cele 27 care se află în această procedură. România a revenit din punct al credibilitţii acolo unde îi este locul, adică între statele care cheltuiesc rezonabil şi nu au nevoie să stea cu mâna întinsă pentru a-şi plăti pensiile şi salariile”, a spus preşedintele, citat de b1.ro.
Printre subiectele discutate cu oficialul european se numără securitatea energetică, politica externă, dar şi problema restricţiilor de pe piaţa muncii, în unele state europene.
„S-a discutat despre consolidarea Uniunii Monetare, despre securitatea energetică ,despre combaterea evaziunii fiscale, politica de apărare, politica externă. De asemenea am abordat şi probleme de interes direct pentru România: problema Schengen , MCV şi analiza după decembrie a unei proceduri de ieşire. Am vorbit şi despre problema liberului acces pe piaţa muncii a românilor în ţările care încă mai au restricţii, care trebuiesc ridicate de tot în ianuarie 2014”, a mai spus Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în 16 aprilie, un decret prin care îi conferă preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, Ordinul Naţional "Steaua României" pentru sprijinul acordat României, decorarea fiind făcută la propunerea ministrului de Externe, Titus Corlăţean.
"În semn de înaltă apreciere pentru sprijinul constant acordat României în parcursul său de integrare în structurile fundamentale ale Uniunii Europene, pentru viziunea şi abnegaţia puse în definirea, avansarea şi realizarea priorităţilor şi construcţiei europene, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» - în grad de Mare Cruce Excelenţei Sale domnul Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European", se preciza în comunicatul al Administraţiei Prezidenţiale.
Precedenta vizită a lui Herman van Rompuy la Bucureşti a avut loc în aprilie 2012, când a susţinut şi un discurs în plenul Parlamentului.