Traian Băsescu i-a trimis lui Iliescu un buchet de trandafiri albi, de ziua onomastică

D.g. | 07.01.2014

Pe aceeași temă

Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, care îşi serbează acasă, în familie, ziua onomastică, a primit marţi un buchet de trandafiri albi din partea Administraţiei Prezidenţiale, acesta fiind transmis prin curier.

Totodată, marţi dimineaţă, fostul şef de stat Ion Iliescu a primit şi vizita unuia dintre vecinii săi, fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care i-a validat unul dintre mandatele de preşedinte. Acesta i-a adus la rândul său un cadou, infoprmeaza Mediafax.

Preşedintele de onoare al PSD îşi serbează, marţi, de Sfântul Ion, ziua onomastică, el urmând să petreacă în familie, ca şi în anii recenţi, când nu a mai primit invitaţi la biroul său din strada Atena.

"Va petrece acasă, în familie, ca şi anul trecut", au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse din anturajul lui Ion Iliescu.

Aceleaşi surse au arătat că Iliescu lucrează în acest moment la un volum de Amintiri, fiind avansat în redactarea acestuia, timpul până la publicare fiind de ordinul săptămânilor sau lunilor.

"E vorba de câteva săptămâni, luni până la apariţie. În orice caz, până în vară va fi publicat. E a treia parte din trilogie. Sunt rememorate amintirile sale din 1930 până în 1989. Această carte se va opri la 20 decembrie 1989", au menţionat sursele citate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22