Pe aceeași temă
Preşedintele Traian Băsescu îl susţine pe Jean-Claude Juncker la funcţia de preşedinte al CE, întrucât luxemburghezul a fost candidatul cu care PPE a mers la alegeri, potrivit unui interviu pentru Euractiv. Seful statului subliniaza ca este o chestiune de onoare ca acesta să fie numit în fruntea Executivului european.
"Fiecare grup politic a avut un candidat, pentru Partidul Popular European a fost Juncker, iar PPE are cel mai mare număr de europarlamentari, deci ar trebui să fie ales (Jean-Claude Juncker - n.r.) preşedintele Comisiei (...) Sunt pentru Juncker, deoarece el a câştigat", a declarat Traian, într-un interviu acordat Euractiv, citat de Mediafax.
Întrebat dacă unii lideri ai PPE ar putea veni cu o altă propunere, şeful statului a precizat că în UE "domină fair-play-ul iar înţelegerile anterioare vor fi respectate". "Ar trebui să i se dea şansa de a încerca să stabilească o majoritate în Parlamentul European", a adăugat Traian Băsescu.
La insistenţele jurnalistului, care l-a întrebat dacă nu ar putea apărea un alt candidat, preşedintele a spus că orice este posibil. "Vă rog, nu mă obligaţi să vorbesc ca un analist politic. Orice este posibil, normal. Dar este o chestiune de onoare. Am avut o înţelegere înainte de alegerile europene", a subliniat Traian Băsescu.
Referitor la alegerile din Ucraina, Traian Băsescu a precizat că victoria lui Petro Poroşenko cu peste 50% din voturi la prezidenţialele de duminică "ar putea aduce stabilitate în ţară". "În pofida încercărilor separatiştilor înarmaţi de a prelua controlul asupra aeroportului din Doneţk, cred că este o chestiune de ore până când autorităţile vor recâştiga controlul asupra aeroportului", a declarat preşedintele României.
În ceea ce priveşte sancţiunile împotriva Rusiei, Traian Băsescu a subliniat că Moscova nu a mai iniţiat "acţiuni ostile" la adresa Ucrainei, astfel că sancţiunile vor fi menţinute la nivelul actual.