Traian Băsescu: „Orice ban furat statului este un atac la siguranţa lui“

Razvan Braileanu | 08.03.2011

Pe aceeași temă

Lupta împotriva corupţiei la nivel înalt şi local, combaterea fără menajamente a evaziunii fiscale şi a grupurilor de crimă organizată sunt principalele priorităţi anunţate de preşedintele Traian Băsescu luni, 7 martie, la bilanţul pe 2010 al Ministerului Public.

Vorbind despre ultimele acţiuni legate de vămi şi de poliţia de frontieră, Traian Băsescu a declarat că „esenţa fraudei vamale este la vămile din teritoriu, acolo unde se stabileşte valoarea mărfurilor, cantitatea mărfii, accizele, TVA. Aş vrea să văd acţiunea în vămile din interior, inclusiv în vama din Constanţa, care e de frontieră, dar nu trebuie omisă“.

În privinţa preconizatei desfiinţări a Gărzii Financiare şi a Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a preluării atribuţiilor de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Traian Băsescu a fost de părere că instituţiile care merg prost nu trebuie neapărat desfiinţate, ci făcute să funcţioneze eficient. În acest sens, preşedintele a spus că ar menţine cele două instituţii până la sfârşitul acestui an, dându-le şansa de a-şi proba capacitatea.

Dosarele, mai ales cele de evaziune fiscală, trebuie trimise instanţei cât mai repede cu putinţă, pentru ca statul să-şi poată recupera prejudiciul. „Orice ban furat statului este un atac la siguranţa lui, la siguranţa socială, la siguranţa funcţionării instituţiilor şi, de ce nu, la morală. De aceea vreau să ştiţi că în continuare bătălia pentru diminuarea evaziunii fiscale rămâne o mare prioritate“, a mai spus preşedintele, care a văzut în bilanţul Ministerului Public pe 2010 nu un triumf, ci un început: „E anul cu cele mai bune rezultate, de la începerea primului meu mandat, dar l-aş privi ca pe un început. În sfârşit s-a ajuns la stadiul în care instituţiile statului încep să funcţioneze eficient“.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22