Traian Băsescu: Poziția lui Ponta de A EVITA întâlnirile cu trimiși ai SUA e foarte bine primită la Moscova

D.g. | 06.05.2014

Pe aceeași temă

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că poziția premierului Victor Ponta de a evita întâlnirile cu trimiși ai Guvernului Statelor Unite este foarte bine primită la Moscova, informeaza Agerpres.

"Nu știu ce urmărește domnul Ponta, dar poziția lui de a evita întâlnirile cu trimiși ai Guvernului Statelor Unite este foarte bine primită la Moscova. Pentru că aici nu sunt vizite oficiale, sunt vizite de lucru. Nu poți să te cramponezi de ideea (...) dacă sunt prim-ministru să vină președintele Obama sau vicepreședintele Biden", a spus Băsescu, într-un interviu pentru "Gândul".

El a explicat că, în mod uzual, pentru comunicarea între cele două state se folosesc telegrame.

"Sunt și cazuri, și acum e o situație de instabilitate în regiune, în care se subliniază importanța mesajului și atunci se instituie acel trimis de la Departamentul de Stat pentru a-ți transmite ție, demnitar român, mesajul direct și prin viu grai, ceea ce este mult deasupra unui mesaj trimis printr-o telegramă. Cred că asta nu înțelege Victor Viorel. Sunt convins că Moscova descifrează foarte bine naveta emisarilor", a afirmat Traian Băsescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22