Traian Băsescu reprezentanţilor FMI: După alegeri trebuie să lucrăm la reformele structurale

Fara Autor | 14.11.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au programate miercuri întâlniri separate cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, transmite Adevarul.

Întâlnirea preşedintelui cu delegaţia a început, conform Adevarul.ro. Traian Băsescu le-a spus acestora că trebuie pornit de la ideea că imediat după alegerile parlamentare din 9 decembrie autorităţile de la Bucureşti trebuie să lucreze la reformele structurale.

"Trebuie să pornim de la ideea că imediat după alegeri trebuie să lucrăm la reformele structurale. Gândim pozitiv, situaţia macroeconomică este stabilă şi intenţionez să discut cu dumneavoastră ceva legat de pieţele financiare, dar după ce iese presa", le-a spus Băsescu reprezentanţilor FMI, BM şi CE.

 

Preşedintele îi primeşte miercuri pe reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Traian Băsescu a mai avut o întrevedere cu delegaţia FMI, joia trecută.

Primul-ministru se va întâlni, la ora 14,00, la Palatul Victoria, cu delegaţia organismelor financiare internaţionale.

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional condusă de Erik de Vrijer se află de săptămâna trecută la Bucureşti pentru a discuta cu autorităţile române despre recentele evoluţii economice, politica fiscală şi monetară şi progresele făcute în reformele structurale, vizita urmând să se încheie pe 14 noiembrie.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22