Traian Băsescu respinge legea care interzice exportul de gaze

Fara Autor | 11.01.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea şi respingerea unei legi votate în urmă cu o lună, prin care exportul de gaze din România era interzis până la diversificarea surselor de import.

„Adoptarea acestei reglementări de către Parlament constituie un impediment în realizarea liberalizării pieţei, ca obiectiv major pentru dezvoltarea principiilor concurenţiale pe piaţa Uniunii Europene", se precizează în cererea de reexaminare.

Reamintim că, la presiunile FMI, Guvernul şi-a asumat liberalizarea totală a pieţei de gaze până în 2015.

Preşedintele aminteşte de ordin mai vechi al Ministerului Economiei, ANRE şi ANRM, care prevede, de asemenea, ca gazele interne să fie valorificate pe piaţa internă şi pentru care România riscă declanşarea procedurii de infringement.

Pe de altă parte, semnalăm existenţa unei solicitări de informaţii suplimentare formulată de Comisia Europeană cu privire la Ordinul comun MECMA-ANRE-ANRM nr. 102136/530/97 din anul 2006 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale, transmisă autorităţilor române în 6 aprilie 2011.

Solicitarea de informaţii reflectă suspiciunile Comisiei Europene cu privire la un posibil efect similar restricţiilor cantitative la exportul de gaze naturale, generat de ordinul în cauză. În acest moment, Comisia Europeană examinează răspunsul formulat de autorităţile române, o posibilă urmare a acestui proces fiind declanşarea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru de către România"
, se mai arată în cererea de reexaminare.

La milocul lunii decembrie, Parlamentul a aprobat un proiect de modificare a Legii gazelor nr. 351/2004, care prevede „asigurarea securităţii şi siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale prin valorificarea gazelor naturale din producţia internă numai pe piaţa internă de gaze naturale, până la diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale din import".

Legea trimisă acum spre reexaminare a fost votată de toate partidele din spectrul parlamentar, cu 256 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi trei abţineri.

Această prevedere legislativă ar fi lovit planurile Petrom, care îşi doreşte de mai mulţi ani să exporte gazele ieftine din România. Acestea au un preţ de trei ori mai mic decât cel de pe pieţele internaţionale.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22