Pe aceeași temă
Traian Basescu se va prezenta astazi la Parchetul General, la ora 11, pentru a fi audiat in dosarul de santaj in care a fost pus sub acuzare, dosar deschis in urma plangerii depuse de Gabriela Firea, relateaza ziare.com
Fostul sef al statului a parasit Parchetul General, dupa aproximativ jumatate de ora, fara sa faca declaratii jurnalistilor. Mai multe persoane care il asteptau i-au scandat numele. Basescu nu a facut declaratii jurnalistilor.
Anchetatorii ii vor aduce la cunostinta lui Traian Basescu calitatea de suspect in acest dosar. "Categoric ma duc, pentru ca eu respect institutiile statului. Ma voi duce. Am calitatea de suspect. Mi-au transmis o scrisoare prin care am aflat ca sunt suspect. E cam la fel cum e Nitu (Tiberiu Nitu - n.red.), numai ca eu sunt suspect ca am facut o declaratie, iar Nitu e suspect ca a impuscat oameni la Revolutie, ca a tras procurorul general.
Era in trupele de Securitate si el scrie in declaratia lui ca li s-a spus sa traga spre Dorobanti unde se miscau teroristi si el, probabil, ca a impuscat cativa teroristi, ce sa faca?", a declarat Traian Basescu, luni, la plecarea de la sediul central al PMP, dupa o intalnire cu lideri ai formatiunii.
CITITI SI: Traian Basescu, URMARIT PENAL pentru amenintare in dosarul Gabriela Firea
Avocatul Gabrielei Firea, Lucian Bolcas, a anuntat inca de saptamana trecuta ca fostul presedinte va fi chemat la Parchetul General in dosarul de santaj deschis in urma plangerii depuse de senatorul PSD, precizand Basescu va trebui sa raspunda la intrebarile procurorilor. Bolcas va participa la audieri pentru ca a depus o cerere in acest sens, care a fost aprobata.
Scandalul Basescu - Firea a inceput dupa ce fostul presedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus ca si acum poate spune ca aceasta este "o buna jurnalista, dar este catastrofala ca jurist". "Mai bine ar sta in banca ei si s-ar ocupa cu ce se intampla pe mosia sotului ei, unde e primar. Ca s-ar putea sa nu il mai gaseasca intr-o zi acasa, daca nu e atenta. Inteleg ca in parohia lui se intampla destule lucruri rele", a spus Basescu.
Fostul sef al statului a mai spus ca senatorul PSD Gabriela Firea este "o santajista de profesie". "Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajista care pretinde sa fie respectatata ca senator al Romaniei, dupa ce a facut bine scoala turnatorului Felix", a precizat Basescu.
Cercetarea în dosar a fost reluată din momentul în care Traian Băsescu şi-a încheiat mandatul de preşedinte şi nu a mai beneficiat de imunitate.
Exceptia a vizat dispozitiile articolului 312 alineatul 2 din Codul de procedura penala, potrivit carora "suspendarea urmaririi penale se dispune si in situatia in care exista un impediment legal temporar pentru punerea in miscare a actiunii penale fata de o persoana".
Gabriela Firea a reactionat in 14 aprilie, afirmand ca asteapta cu interes reactiile institutiilor si ale ambasadelor statelor democratice fata de acest "act flagrant de intimidare a unui senator": "Astept cu interes reactiile institutiilor statului si ale ambasadelor statelor democratice fata de acest act flagrant de intimidare a unui senator al Romaniei!",scria Gabriela Firea, pe Facebook.
Ulterior, senatorul PSD a depus, in 16 aprilie 2014, la Parchetul instantei supreme, o plangere pe numele lui Traian Basescu, pentru amenintare si santaj. In plus, 176 de parlamentari, in frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea si Ilie Sarbu, au semnat un denunt de santaj impotriva lui Traian Basescu, depus in 17 aprilie la Parchetul instantei supreme.