Pe aceeași temă
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a devenit un instrument de protejare a abuzului pe care îl fac unele trusturi de presă, a declarat joi președintele Traian Băsescu.
"Nu învinovățesc niciun ziarist, dar acuz CNA că a devenit un instrument de protejare a abuzului pe care îl fac unele trusturi de presă. Nu fac vreo vinovăție unui ziar sau unei televiziuni, politica editorială este liberă și unul din elementele statului de drept, dar când ea se transformă în propagandă împotriva statului de drept CNA are obligația să reacționeze. CNA este o instituție care nu funcționează", a spus Băsescu, la Palatul Parlamentului, relateaza Agerpres.
Șeful statului a precizat că instituția Avocatului Poporului și CNA trebuie "urgent" aduse la funcționarea normală, specifică unui stat de drept.
"Avem două mari probleme instituționale, funcționarea CNA și funcționarea Avocatului Poporului. Aceste două instituții extrem de importante în alinierea statului de drept la valorile democrației trebuie urgent aduse la funcționarea normală, la funcționarea specifică unui stat de drept de către cei care au în mână posibilitatea de a corecta funcționarea celor două instituții'', a arătat Băsescu.