Traian Basescu decorează armata din Podgorica, pentru ajutorul dat la accidentul din iunie

F.m. | 15.11.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele Traian Băsescu a conferit, vineri, Ordinul Naţional "Pentru Merit" - în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, de pace Armatei Muntenegrene din Podgorica, pentru ajutorul acordat victimelor accidentului din Canionul Morača.

 

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu, a semnat, vineri, decretul de decorare a Armatei Muntenegrene din Podgorica, în semn de apreciere şi respect, pentru profesionalismul, simţul datoriei şi compasiunea de care a dat dovadă, pentru ajutorul acordat cetăţenilor români, victime ale accidentului din 23 iunie 2013, petrecut în Canionul Morača din Muntenegru.

Preşedintele a conferit, astfel, Ordinul Naţional "Pentru Merit" - în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, de pace Armatei Muntenegrene din Podgorica.

Decorarea a fost făcută la propunerea preşedintelui Traian Băsescu, potrivit comunicatului de presă.

Preşedintele a decorat în august mai multe instituţii din Muntenegru, dar şi pe doctorul Ivan Todorovici de la Spitalul Municipal din Belgrad, pentru intervenţia în salvarea cetăţenilor români victime ale accidentului de autocar din 23 iunie.

Un autocar cu turişti români a căzut într-o prăpastie de pe podul Grlo din Muntenegru, pe 23 iunie, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar ceilalţi 29 de pasageri fiind răniţi.


Cititi si:

- Băsescu: Am ştiut de la 19 fără 5 de ACCIDENTUL din MUNTENEGRU. NU cred că Ponta NU a fost informat

- ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU: Rezultatele investigaţiei vor fi anunţate până vineri


 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22