Traian Basescu despre OFICIUL pentru combaterea criminalității informatice care se va deschide la București:Poate reușim să trecem PERFORMANTII NOSTRI HACKERI de partea bună a baricadei

D.g. | 21.12.2013

Pe aceeași temă

Președintele Traian Băsescu a declarat vineri că speră ca 'performanții hackeri' români să treacă "de partea bună a baricadei", odată cu înființarea, la București, a unei structuri pentru combaterea criminalității cibernetice, informeaza Agerpres.

Șeful statului a amintit că, printr-o decizie a Consiliului Europei, la București se va deschide un oficiu pentru combaterea criminalității informatice. Revenit la București după reuniunea Consiliului European, el a relatat, într-o conferință de presă, că a propus la Bruxelles ca acest oficiu să fie transformat într-o agenție a Uniunii Europene cu sediul la București.

"Aș mai sublinia un lucru de interes în ceea ce privește securitatea cibernetică și aici iarăși a fost intervenția mea, care a subliniat acest lucru: Consiliul Europei a luat decizia de înființare la București unui oficiu pentru combaterea criminalității informatice. Propunerea pe care eu am făcut-o în Consiliu (la reuniunea Consiliului European — n.r.) a fost ca acest oficiu de combatere a criminalității informatice înființat deja la București — sau a cărui înființare s-a semnat la București — să devină o agenție a Uniunii Europene cu sediul la București", a relatat Traian Băsescu.

În opinia sa, angajarea hackerilor români în respectiva agenție "poate fi o soluție".

"În treacăt fie spus: poate reușim să trecem 'performanții noștri hackeri' de pe partea aceea pe partea bună a baricadei, oferindu-le locuri de muncă aici. Poate fi o soluție", a punctat Băsescu.

El a precizat că pierderile provocate de infracțiunile cibernetice ajung, în 2012, la nivelul UE, la 290 de miliarde de euro, aceasta fiind cifra oficială.

"Zilnic sunt atacate și scoase din funcțiune 148 de mii de calculatoare, prin atacuri cibernetice. Iar pe piața cibernetică sunt în momentul de față 150 de mii de viruși, împotriva cărora, prin sisteme antivirus, se luptă", a adăugat șeful statului.

Consiliul Europei va înființa la București un Oficiu în domeniul criminalității informatice, memorandumul de înțelegere în acest sens fiind semnat pe 15 octombrie de ministrul de Externe, Titus Corlățean, și secretarul general-adjunct al organizației de la Strasbourg, Gabriella Battaini-Dragoni.

"Este un proiect extrem de important și suntem foarte onorați pentru această decizie, această alegere a Românie de a găzdui un centru care vizează nu doar colaborarea statelor membre ale Consiliului Europei — 47 la număr — pentru a combate acest flagel, care se manifestă, nu doar pentru a pune în practică o convenție specială a Consiliului Europei pentru combaterea infracționalității cibernetice, dar va fi modalitatea de a promova o acțiune globală pe care Consiliul Europei, împreună cu Uniunea Europeană, printr-un program, pe care urmează să-l semneze chiar mâine (miercuri — n.r.), îl va promova prin acest centru de la București", a spus Corlățean la acea dată.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22