Pe aceeași temă
Presedintele Traian Bsescu, a declarat, duminica seara, la emisiunea lui Ion Cristoiu de pe B1 TV, ca i-a propus, la intalnirea cu USL din 6 februarie, presedintelui PSD, Victor Ponta, sa ocupe functia de prim ministru. Acesta nu i-a raspuns. In locul lui Ponta au raspuns liderul PNL Crin Antonescu si liderul PC Dan Constantin.
"I-am propus lui Victor Ponta functia de prim ministru", a declarat Basescu, la B1 TV.
"Eu am avut supriza refuzului mandatului de premier de către Victor Ponta, în negocierile din 6 februarie anul acesta. Victor Ponta n-a răspuns nimic, a răspuns Crin Antonescu și ăla micu, cum îi spuneți, Daniel Constantin. A fost o ofertă pe care i-am făcut-o la consultările de la Cotroceni. Nu a spus publicului pentru că-i era greu să o spună în condițiile în care cerea anticipate. S-ar putea ca Victor Ponta să aibă ceva pe conștiință, care încă nu poate fi spus public și din cauza asta nu a putut să spună <
Traian Basescu a mai declarat ca in situatia in care liderii USL vor nega acest lucru, el poate pune la dispozitie stenogramele si inregistrarile audio cu intalnirea dintre acesta si liderii USL.
Victor Ponta a negat
La scurt timp dupa afirmatiile presedintelui, Ponta a negat informatiile spunand ca "declaratia din seara aceasta este o declaratie de duminica seara, la restaurant. Nu este nimic adevarat in aceasta declaratie. E ca duminica seara, la carciuma, cand te lauzi sau inventezi", potrivit Mediafax.
In aceste conditii Basescu a sustinut ca, desi i-a propus sa fie premier, Victor Ponta este un barbat "lipsit de caracter" care isi face ca tinta femeile.
"Victor Ponta se bate doar cu femeile, cu Elena Udrea, cu Roberta Anastase, cu Oana Mizil. Poate e ceva, parca e o refulare impotriva femeilor. Barbatii slabi si lipsiti de caracter isi fac tinta din femei. Dar sa te bati de dimineata pana seara, pentru un barbat este degradant. Ai hoti destui cu care sa te bati in politica. Este unul dintre misterele comportamentului lui Victor Ponta", a subliniat Train Basescu.
Apoi, Basescu i-a inmanat lui Ion Cristoiu stenograma in cauza. Ulterior, Ion Cristoiu a prezentat, in cadrul aceleiasi emisiuni in care a fost invitat Basescu, cateva fragemente din stenograma respectiva, in care se discuta despre functia de premier.
Stenograma
"Presedintele Traian Basescu ia cuvantul, raspunde Crin Antonescu imediat care zice <<Buna seara>>, apoi intervine presedintele Romaniei si spune la un moment dat: <<Nu excludem posibilitatea ca domnul Ponta sa fie desemnat prim ministru, daca ar dori acest lucru, stiu ca este pregatit, are program, deci totul tine de cum reusim sa formam majoritatile>>, apoi se refera la cererea de demisie a presedintelui. La aceasta Crin Antonescu raspunde: <<Asta glumim cu varianta Ponta…>>, Ponta n-a raspuns, raspunde Crin Antonescu, e un dialog presedinte-Crin Antonescu", a declarat jurnalistul Ion Cristoiu.
In continuare, jurnalistul a prezentat discutia dintre presedintele Traian Basescu si liderul PC, Daniel Constantin.
Daniel Constantin: "Eu ma asteptam ca la inceputul discutiei noastre sa veniti cu o propunere, pentru ca pana la urma dumneavoastra ne-ati invitat la dicutii si dumneavoastra…"
Traian Basescu: "Eu v-am facut o propunere, desemnarea domnului Ponta ca prim ministru".
Daniel Constantin: "Am inteles. O notam ca pe o propunere. Mai devreme a fost o sugestie sau mai degraba…"
Traian Basescu: "Nu…"
Daniel Constantin: "O posibilitate. Am inteles ca este o propunere. Noi credem ca alegerile anticipate (…)"
Potrivit jurnalistului, pana la acest moment, liderul PSD Victor Ponta nu a intervenit in discutia referitoare la posibila sa numire in functia de premier.
Traian Basescu: "Stati numai o clipa va rog"
Victor Ponta: "Sa nu ne dati ceva decoratii"
Traian Basescu: "Nu, nu, dar pot sa va dau"
Victor Ponta: "Nu, nu, va multumesc,i-ati dat lui Vanghelie, e suficient... (…)"
PDL stia de propunerea lui Basescu
Presedintele Basescu a mai declarat ca liderii PDL stiau de propunerea pe care urma sa i-o faca liderului USL Victor Ponta si ca erau pregatiti pentru demisie.
"Liderii PDL au fost pregătiţi într-un cadru foarte restrâns pentru propunerea pe care urma să i-o fac lui Ponta. Câţiva din ei ştiau că la consultări îi voi propune lui Victor Ponta funcţia de prim-ministru. Ei au fost pregătiţi de plecare, erau pregătiţi cu 24 înainte de demisia premierului Emil Boc. Erau pregătiţi şi pentru MRU. Dacă la propunerile pe care le-am făcut USL, am făcut-o cu destulă diplomaţie, am acceptat să vină toţi cei trei preşedinţi la un loc, miniştri erau pregătiţi pentru varianta în care ar spune Victor Ponta şi că îl aştept cu guvernul", a spus președintele.
"Miniștrii erau pregătiți pentru varianta ca Victor Ponta să fie premier și atunci trebuia să anunț public că îl si aștept cu Guvernul", a mai spus Traian Băsescu.
Mihai Razvan Ungureanu, un politician responsabil
Basescu adaugat ca în condiţiile în care PDL a fost de acord cu desemnarea lui Mihai Razvan Ungureanu, "am ştiut-o eu şi Emil Boc în decembrie, se lucrează foarte bine cu un premier care este determinat să facă programul guvernamental o realitate şi vă asigur din cele discutate cu miniştrii PDL, ca există o determinare fără rezerva ca dacă MRU face o prioritate din fondurile europene, din legea sănătăţii, libertate are totală să schimbe secretari de stat, directori. Ce facem cu Fiscul dacă îl schimbi doar pe Blejnar? Hai să schimbăm sistemul.
Faţă de Răzvan am o singură îngrijorare: Să nu rateze! Că nu va rata pentru mine. Actualul premier nu mai are de făcut tăieri, are de pus mâna cu ministerul de Finanţe să vadă dacă are bani să mărească salarii, eu, din experienţa pe care o am după 20 de ani, răspunsul este da, Răzvan nu are decât de mers înainte. Nu ar trebui să eşueze, ci să reuşească. Îmi doresc ca România să reuşească un tânăr de 44 de ani".
Traian Basescu a mai afirmat ca un presedinte poate face mai multe in cazul in care lucreaza cu un guverm ci care se poate colabora. Seful statului a spus ca are incredere in capacitatea lui Mihai Razvan Ungureanu de a fi un politician responsabil: "Nu e usor sa conduci SIE, unde oamenii au un IQ ridicat"
Totusi, presedintele nu garanteaza ca premierul nu se poate transforma intr-un al doilea Calin Popescu Tariceanu, desi colaborarea cu acesta pe parcursul anului ar fi un semnal impotriva acestei posibilitati.
"Nu exclud ca am avea puncte de vedere divergente, insa nu inseamna ca divergentele ar pune in instabilitate securitatea guvernamentala. Romania ar plati un pret ridicat pentru instabilitatea politica", a afirmat Traian Basescu.
Cand nu va mai fi presedinte, Traian Basescu are de gand sa faca o scoala pentru politicieni.
"Fac o şcoală să-i învăţ pe politicieni puţină politică. Am promovat mulţi tineri. Am dat drumul la un val de tineri, dar am ajuns la altă concluzie: că doar tinereţea nu e un argument. Mulţi nu au reuşit în meseria lor, nici politică nu au învăţat. S-au umplut televiziunile de profesori care vin şi fac pe moderatorii, dar în probleme europene, mulţi dintre ei nu ar lua nici nota 2. Am văzut gângavi care nu au terminat o frază până la capăt. Am văzut atâta incompetenţă şi mă întreb ce studenţi, ce diplome ies de pe urma lor", a argumentat Basescu.
Intrebat despre zvonurile potrivit carora exista tensiuni intre premierul Ungureanu si PDL, seful statului a asigurat ca ele nu sunt fondate.
"Semnalele despre existenta unor tensiuni intre PDL si Mihai Razvan Ungureanu nu sunt corecte. Mihai Razvan Ungureanu a deprins un tip de analiza care il face sa nu se repeada", a adaugat Traian Basescu.
Presedintele Traian Basescu este de parere ca nu va fi cazul unei guvernari USL, in conditiile in care Uniunea nu va trece de 50% la parlamentarele din toamna. "Greu de crezut ca va fi o guvernare USL, nu vor face 50% ca sa guverneze singuri", a explicat seful statului, adaugand ca se stie ca aliantele "se mai si sparg".
Mai mult, preşedintele a mai spus că românii nu îl vor ierta niciodată pentru tăierea salariilor, el relatând că după ce a făcut anunţul nu a dormit o noapte şi că se gândea atunci la ce a înţeles fiecare român din această decizie.
"Românii nu mă vor ierta niciodată pentru mai 2010", a spus Traian Băsescu, referindu-se la momentul când a făcut anunţul că salariile bugetarilor vor fi reduse cu 25%.