Traian Basescu ii cere Ecaterinei Andronescu sa declare ca nu a plagiat

Fara Autor | 02.07.2012

Pe aceeași temă

Presedintele Traian Basescu i-a cerut ministrului desemnat al Educatiei, Ecaterina Andronescu, sa depuna o declaratie pe proprie raspundere prin care sa asigure ca nu a plagiat.

"Cu ocazia transmiterii coordonatelor privind ceremonia de investire, presedintele Romaniei, Traian Basescu, i-a transmis prim-ministrului Guvernului Romaniei, domnul Victor Ponta, ca ar considera potrivit ca, inainte de ceremonie, doamna Ecaterina Andronescu sa depuna, la Cabinetul premierului, o declaratie pe proprie raspundere prin care sa asigure ca nu este implicata in actiuni de plagiat in propria lucrare de doctorat si in lucrarile stiintifice si in doctoratele pe care le-a coordonat", se arata intr-un comunicat al Administeratiei Prezidentiale.

In plus, Traian Basescu a mai transmis ca ar fi util ca Ecaterina Andronescu sa asigure ca nu se afla in stare de incompatibilitate, conform normelor legale in vigoare.

Ceremonia de depunere a juramantului de investitura a Ecaterinei Andronescu in functia de ministru al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului va avea loc la Palatul Cotroceni, luni, 2 iulie, la ora 18:00.

USL a declarat ca Ecaterina Andronescu nu va depune nicio declaratie, asa cum s-a intimplat si in cazul Hasotti.

Reamintim, ca senatorul liberal a depus la Guvern declaratia pe propria raspundere ca lucrarile sale stiintifice nu sunt plagiate.

"Domnule presedinte al Romaniei, subsemnatul Puiu Hasotti, senator PNL, ministru desemnat al Culturii si Patrimoniului, declar pe propria raspundere ca propriile lucrari pe care le am in CV sunt creatii proprii si nu sunt susceptibile de plagiat. Nu sunt jurist, dar indraznesc sa reflectez asupra cererii dumneavoastra. Poate se datoreaza simpatiei pe care mi-o purtati. Sper sa nu constituie un precedent periculos", a mentionat Hasotti in replica la solicitarea lui Traian Basescu.

Victor Ponta si Crin Antonescu l-au amenintat atunci pe presedinte cu suspendarea. In termeni extrem de agresivi, Antonescu a spus ca "Basescu va semna, ca un catelus".

Ecaterina Andronescu, propusa de Ponta la Educatie: Daca e incompatibila, o schimb

Fostul ministru al Educatiei este alegerea premierului pentru locul ramas liber dupa expirarea mandatului ministrului interimar al Educatiei, Liviu Pop. Ecaterina Andronescu a mai ocupat functia de ministru al Educatiei in perioada 2000-2003, in timpul guvernarii Adrian Nastase.

Presedintele PSD Bucuresti, Ecaterina Andronescu, a fost gasita incompatibila, in luna aprilie, pentru faptul ca a ocupat in acelasi timp pozitia de rector si de senator.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22