Traian Basescu, "interventia cu romanii": Nu am nimic de schimbat in comportamentul pe care l-am avut in cele doua mandate. Presedintii nu pot sa demisioneze in perioada de criza

Fara Autor | 25.01.2012

Presedintele Traian Basescu a declarat,  pentru prima data de la inceperea protestelor in tara, la Palatul Cotroceni, cu privire la manifestatiile din strada ca "nu are  nimic de schimbat in comportamentul pe care l-a avut in cele doua mandate".

Pe aceeași temă

Presedintele Traian Basescu a declarat,  pentru prima data de la inceperea protestelor in tara, la Palatul Cotroceni, cu privire la manifestatiile din strada ca "nu am  nimic de schimbat in comportamentul pe care l-am avut in cele doua mandate". El a anuntat aceasta "interventie cu romanii" inca de marti seara, in cadrul investirii in functia de ministru de Externe a lui Cristian Diaconescu.

Cele mai importante declaratii ale presedintelui:

  • Astazi vreau sa ma adresez exclusiv romanilor din tara si de pretutindeni, pentru ca manifestatiile din ultima vreme, scandarile din strada, mesajele de pe mijloacele electronice, internet, facebook, ne-au creat impresia ca pentru o parte din romani s-a creat o ruptura intre presedinte si parte din natiune.
  • Manifestatiile din ultima vreme mi-au creat impresia ca s-a creat o ruptura intre presedinte si o parte din natiune. S-a creat impresia falsa ca presedintele nu mai reprezinta interesele romanilor in relatia cu institutiile.
  • As vrea ca romanii sa inteleaga ca imi este extrem de clara situatia in care se afla. Stiu ca masurile precum cresterea TVA, reducerea salariilor bugetarilor, restructurarea sectorului bugetar, introducerea constributiilor la sanatate a oamenilor cu pensiile de pana la 750 de lei, i-a facut sa iasa in strada ca urmare a traiului greu. Stiu ca aceeasi abordare o au si milioane de romani care nu au iesit in strada, si care ii sustin pe acestia.
  • Este clar pentru mine ca prima mea obligatie ca presedinte este aceea de a restabili legatura de incredere cu acea parte a populatiei care si-a pierdut increderea in presedinte. 
  • Ne aflam intr-o situatie de criza. Coalitia aflata la putere a realizat doua lucruri extrem de dificile: lupta cu criza si procesele extrem de dificile de modernizare a tarii - legi controversate sau nu foarte bine primite de cei carora li se adresau, codul penal, codul de procedura penala, codul comercial, codul de procedura comerciala, restructurarea aparatului bugetar, legea raspunderii magistratilor, legea micii reforme, codul muncii, legea educatiei, legea asistentei sociale. Sunt doar cateva exemple care arata ca procesele de modernizare a statului simultan desfasurate cu procesele prin care am incercat restabilirea problemelor macroeconomice au dus la nemultumiri in societate.
  • Aici, responsabilitatea mea e majora, si va rog sa luati toate discursurile mele din campania din 2009, pentru ca modernizarea statului a fost unul din obiectivele asupra caruia m-am angajat inainte de a deveni pentru a doua oara presedinte. Nu ascund ca adesea a trebuit sa am iesiri publice pentru a stimula indeplinirea acestor obiective. Toate au creat pe buna dreptate un sentiment de nesiguranta in societate, chiar daca am castigat alegerile avand ca principala axa reforma statului.
  • As spune insa ca suntem acolo unde trebuie, pentru ca in primul rand datorita eforturilor populatiei Romania a iesit din recesiune.
  • Sper ca la mijlocul lui februarie statistica sa confirme o crestere economica de 2,5 din PIB, una din cele mai mari din UE
  • Marea problema a populatiei este ce se intampla in continuare, iar eu vreau sa le le spun romanilor ca stiu ce trebuie.
  • Va trebui ca in continuare, in parteneriat cu guvernul, sa deschidem acest orisont de tara noua pentru romani si cred eu ca printre cele mai importante lucruri sunt revizuirea constitutiei, ca pilon de flexibilizare a statului, si ca raspuns la votul romanilor dela referendumul din noiembrie 2009.
  • Marea problema a populatiei este ce se intampla in continuare, iar eu vreau sa le spun romanilor ca stiu ce trebuie facut. In continuare, intr-un parteneriat cu Guvernul, sa deschidem acest orizont de tara nou. Printre cele mai importante lucruri de facut ar fi revizuirea Constitutiei.
  • Toate partidele fara exceptie se fac ca uita de votul pe care romanii l-au dat atunci, insa nu ezita sa spuna ca asculta vocea poporului.
  • Eu nu as crede pe niciunul din ei atat timp cat ei nu respecta acum un vot dat de romani in proportie de peste 80%. Nu vizez niciun partid anume, ci toate partidele. Indiferent ce declara, niciunul nu a vrut sa miste lucrurie, desi au primit in timp util proiectul de reforma.
  • Poporul nu se serveste numai in declaratii la televizor, ci si prin fapte, iar revizuirea constitutiei este o proba a responsabilitatii clasei politice romanesti.
  • Avem nevoie si de o noua lege electorala, o lege care sa le permita romanilor sa-i voteze pe cei mai buni si nu sa aflam ca intra in Parlament oameni de pe locul doi, trei sau cinci de pe listele votate. Avem nevoie de un comportament decent si modest al politicienilor.
  • Va trebui sa continuam lupta impotriva coruptiei si evaziunii fiscale, un elemente extrem de important in realizarea veniturilor la buget.
  • Va trebui sa cream locuri de munca, valorificand banii europeni prin crearea de IMM si prin redeschiderea exploatarilor miniere care au redevenit rentabile, ca urmare a cresterii costului metalelor.
  • Trebuie sa avem curaj sa cream locuri de munca in minerit. Nu exista un lucru mai important azi, cand prefiguram o criza p termen mediu si lung, decat crearea de locuri de munca. 
  • Absorbtia fondurilor europene e o alta cheie si prioritate care ar trebui sa fie in atentia oricarui demnitar. Avem nevoie de accelerarea programului de austostrazi, a agriculturii, a turismului, a unei industrii alimentare care sa valorifice productia agricola. Avem nevoie de oameni politici credibili si asta nu se poate face decat prin transparenta cheltuielilor publice. Avem nevoie de legea sanatatii.
  • Vreau sa stiti ca acestea sunt lucrurile pe care le voi sustine in continuare, pentru ca vor permite crearea de locuri de munca si o redistribuire a resurselor in zonele sociale in care avem nevoie.
  • As trage o concluzie pana la acest punct: stim unde suntem, ce avem de facut, care este orizontul pentru ca la terminarea crizei Romanie sa poata valorifica din plin sansa iesirii din criza economica europeana si globala.
  • Acum nu se mai poate miza pe investitii straine in crearea de locuri de munca. Orientarea corecta a resurselor de investitii pe care le are bugetul este esentiala pentru mentinerea locurilor de munca si cresterea numarului acestora.
  • Dincolo de micile programe de sustinere a companiilor, a  IMM-urilor, esenta mentinerii locurilor de munca a fost in alocarea mare de bani pentru investitii.
  • Inainte de a incheia, as vrea sa mai spun cateva lucruri care nu tin nici de unde suntem, nici de ce avem de facut. Sunt cateva constatari: Oricat de mare ar fi presiunea cu eticheta de "dictator", voi continua sa sustin fara rezerve toate institutiile statului care lupta impotriva coruptiei, fie ca vorbim de politie, de parchet, de justitie;
  • As vrea sa mai dau o explicatie pentru niste etichetari pe care le-am primit constant in mod nedrept, dincolo de cea de dictator -  Un dictator pe care il injuri de dimineata pana seara nu imi pare a fi chiar dictator.
  • "Basescu face dosare" - il voi considera de rea credinta pe cel care nu va putea spune ce procuror a zis asta si despre ce om politic e vorba.
  • Aproape s-a creat o imagine propagata continuu ca DNA e instrumentul presedintelui.Va asigur ca nu e asa. Nu exista niciun procuror care sa poata spune ca presedintele i-a cerut sa faca un dosar sau altul.
  • "Basescu conduce PDL" - va pot spune ca daca l-as fi condus eu, ar fi fost mult mai bine condus. M-am implicat pentru ca tara avea nevoie de aceste legi iar cei care imi recomanda sa ma duc pe muntele Gaina sa contemplez ce se intampla si din cand in cand sa mediez se insala, nu asa se comporta un presedintel mai ales cand tara lui, poporul lui trec prin momente de criza. Aceasta dezbatere pe care am avut-o in continuu cu partidele din coalitie nu e in folosul meu, ci al romanilor, si voi continua sa o fac.
  • "Basescu stabileste deciziile CCR" - orice roman poate sa intrebe orice judecator daca vreodata am cerut o anume solutie.
  • Nu am cerut-o niciodata, ceea ce nu inseamna ca nu am tinut legatura cu CCR, adesea in interesul explicarii proceselor care au loc in tara.
  • De aceea indemnul meu pentru oamenii politici e prudenta, indemnul meu pentru romani e solidaritate, pentru ca nimeni nu poate scapa de criza individual. Din criza ori iesim toti tari, dar numai o data cu tara. Ori scoatem tara din criza si am iesit noi toti, ori daca nu salvari individuale nu exista.
  • Avem un orizont, stim ce avem de facut, avem resursele sa trecem cu pagube minime prin aceasta criza. Suntem mult mai bine pregatiti decat in 2009 dar trebuie sa fim responsabili. Trebuie sa acceleram ceea ce am inceput in ultimii ani. Am semnat un parteneriat strategic cu Turica, trebuie sa privim si catre Polonia si statele Baltice, pentru ca daca se confirma intrarea in recesiune, zona care va iesi prima din criza va fi zona non-euro.
  • As vrea ca nimeni sa nu mizeze pe lasitatea mea in a spune ce e de spus.
  • Cu certitudine voi face observatii publice si legate de ce ar trebui sa facem, si de ce nu se face.
  • Nu am nimic de schimbat in comportamentul pe care l-am avut in cele doua mandate. Exceptie, cu siguranta, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public, vezi intrarile pe post in disputa cu Raed Arafat.
  • In utlima perioada societatea civila de buna calitate s-a retras in cochilie. E timpul sa revina, ca altfel locul ei va fi ocupat de foarte multi neaveniti care se vor revendica a fi reprezentativi.
  • Avem o intelectualitate care, probabil descurajata de criza, de unele masuri guvnernamentale, de unele pozitii ale mele, s-a retras si nu vrea sa se mai implice
  • Foarte multi oameni politici, practic toate partidele, sustin ca pot moderniza Romania. Nu pot fi credibili spunand ca reformeaza Romania cand ele nu s-au putut reforma ele insesi.
  • Ce se intampla astazi si in anii urmatori ne arata ca sunt sanse ca natiunile sa o duca bine acolo unde politicienii imprumuta bani pentru dezvoltare, nu pentru consum. 
  • As incheia cu un apel: Pentru a reusi, poporul si-a facut datoria. A fost supus proceselor de austeritate care, ce-i drept, au fost aplicate si polticienilor, dar la ei s-a simitit mult mai putin. Poporul si-a facut datoria cu privire la trecerea prin criza. E, de data aceasta, randul politicienilor sa asigure stabilitatea tarii si continuarea proceselor de reforma.
  • Cu stabilitate politica, cu intelegere intre partide, ce date isi stabilesc pentru alegeri, e treaba lor, cu certitudine reusim, si ar fi pacat ca politicieni lipsiti de responsabilitate sa dea cu piciorul sacrofililor pe care de doi ani le fac romanii.
  • In ce ma priveste, sunt de meserie comandant de nava si nu am ratat niciodata destinatia. Nu o sa o ratez nici acum. In perioada urmatoare voi incerca, prin iesiri publice la diverse emisiuni, sa explic mai bine.
     

    Intrebat care vor fi consecintele politice ale protestelor, presedintele Basescu a declarat ca prima consecinta a lor e aceasta iesirea adresata romanilor. 

    "Vreau sa inteleaga ca seful statului stie ce e de facut. E un moment in care trebuie sa recunosc ca presat uneori extrem de greu de efectele crizei si de reforma statului am neglijat sa comunic si uneori am comunicat prost. Sunt mult mai multi nemultumiti decat cei ce au iesit in strada si o parte din societate nu mai vede in presedintele Romaniei un partener.

    Faptul ca o parte din societate are impresia ca a fost abandonata de presedinte e un lucru grav. Eu pot sa lupt fara probleme cu politicienii, niciodata insa cu poporul", a afirmat Basescu.

    Intrebat daca s-a gandit in aceasta perioada, sa demisioneze, presedintele a raspuns ca ca un presedinte nu demisioneaza in timp de criza.

    "Presedintii nu pot sa demisioneze in perioada de criza. Obiectivul major e sa iti asumi criza si sa treci tara si poporul prin criza. Nu iau in considera o asemena solutie decat daca va fi evident ca aceasta e solutia", a raspuns  Basescu.

    Intrebat daca premierul ar trebui sa-si depuna mandatul in cazul in care vor continua protestele, presedintele a ezitat sa raspunda.

    "Ma voi exprima in perioada urmatoare legat de orice alte probleme", a raspuns Basescu.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22