Traian Basescu participa la intalnirea membrilor fondatori ai Fundatiei Miscarea Populara

Fara Autor | 29.06.2013

Pe aceeași temă

Membrii fondatori ai Fundatiei Miscarea Populara se intalnesc sambata, la Vila Lac 1, cu coordonatorii filialelor constituite la nivel judetean, informeaza un comunicat de presa. La eveniment a fost invitat si presedintele Traian Basescu, care va participa exclusiv la intalnirea membrilor.

Temele principale de discutie vor fi stadiul actual al organizarii Fundatiei Miscarea Populara si o serie de aspecte privind organizarea unor dezbateri la nivel regional.

La ora 15.00, la Vila Lac 2, Fundatia Miscarea Populara organizeaza o conferinta de presa, sustinuta de presedintele Fundatiei, Marian Preda.

La eveniment vor participa urmatorii membri-fondatori: Marian Preda (presedintele Fundatiei Miscarea Populara, decanul Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii Bucuresti), Cristian Diaconescu (consilier prezidential, fost ministru de Externe, fost ministru de Justitie), Sebastian Lazaroiu (consilier prezidential, fost ministru al Muncii), Daniel Funeriu (consilier prezidential, fost ministru al Educatiei), Dragos Ciuparu (profesor universitar, fost sef al Cercetarii), Elenina Nicut (avocat Baroul din Bucuresti), precum si Georgeta Condur (lector doctor, prodecanul Facultatii de Stiinte Politice si Administrative, Universitatea Petre Andrei din Iasi).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22