Traian Basescu retrage decoratia acordata lui George Homostean. In fisa de la MAI nu se mentiona ca acesta a fost ministru de interne comunist

Fara Autor | 22.05.2010

Pe aceeași temă

Presedintele Traian Basescu i-a retras decoratia fostului ministru comunist de Interne George Homostean. "Presedintele Romaniei, Traian Basescu, regreta situatia creata de decorarea, pe baza unor documente neconforme cu realitatea provenite de la alte institutii, a domnului George Ioan Homostean. Presedintele Romaniei a semnat astazi, 21 mai a.c., decretul de retragere a ordinului acordat domnului George Ioan Homostean", se arata intr-un comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale.




In comunicatul Administratiei se precizeaza ca propunerea de decorare a fostului ministru comunist de Interne a venit din partea  Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, potrivit careia "respectiva persoana nu a suferit condamnari potrivit dreptului comun". Administratia Prezidentiala mai precizeaza ca nu detine dosarele persoanelor propuse spre decorare.




"Verificarile derulate in cursul zilei de vineri de catre Administratia Prezidentiala au aratat ca Homostean Ioan George a fost condamnat la 14 ani de inchisoare si interzicerea unor drepturi. Ulterior, in conformitate cu Decretul 11/1988, pedeapsa i-a fost redusa cu jumatate, urmand a executa 7 ani de inchisoare si 5 ani interzicerea unor drepturi".




"George Homostean a fost arestat la data de 26 ianuarie 1993 si eliberat la data de 15 aprilie 1994, prin amnistiere, conform Decretului 11/1988, care prevedea la art. 2, ca ”se reduc cu jumatate pedepsele cu inchisoarea mai mari de 10 ani aplicate de instanta de judecata”, arata sursa citata.




Ulterior, prin decretul prezidential 952 din 27 noiembrie 2002 semnat de Ion Iliescu, la propunerea Ministerului Justitiei, a fost gratiat, restul de pedeapsa ramas neexecutat.




Potrivit unor surse citate de Hotnews, in fisa de cadre de la Ministerul de Interne nu se mentioneaza doua lucruri despre cariera lui George Homostean: ca a fost ministru de Interne si ca a fost ambasador in Cehia.




Cotidianul.ro a anuntat joi ca Traian Basescu l-a decorat cu ordinul Virtutea Militara in grad de cavaler pe George Homostean, ministrul de Interne al lui Nicolae Ceausescu, condamnat de Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru coordonarea asasinarii unor protestestari anticomunisti in operatiunea "Autobuzul". Numele lui Homostean este mentionat si in raportul Comisiei „Tismaneanu" privind condamnarea comunismului, fostul ministru fiind acuzat ca a fost implicat in uciderea in bataie, in beciurile Securitatii, a disidentului Gheorge Ursu.




Potrivit informatiilor HotNews.ro. Homostean a fost degradat dupa Revolutie, aceasta fiind explicatia pentru faptul ca el apare in decretul de decorare drept sublocotenent in retragere.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22