Pe aceeași temă
Perceptia potrivit careia serviciile de informatii din Romania stiu tot este gresita, afirma Traian Basescu. Fostul presedinte arata ca acest lucru este imposibil, in conditiile in care serviciile au cateva mii de angajati, iar in tara se intampla sute de mii de lucruri mai mult sau mai putin in regula.
Fostul sef de stat a argumentat astfel faptul ca Serviciul Roman de Informatii (SRI) nu a stiut pana in 2010 de problemele existente la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
"Faptul că se spune că serviciile au ştiut de ce este la ANRP şi nu au spus...nu, vă garantez că serviciile nu au ştiut până în 2010, când în urma sesizării lui Udrea şi a altor politicieni, am atenţionat conducerea SRI că sunt probleme la ANRP. În 2011, a fost prima arestare, a unui vicepreşedinte. Voi aveţi impresia că serviciile ştiu tot. Serviciile nu ştiu tot, că nu pot şti, sunt câteva mii de oameni, iar în România se întâmplă sute de mii de lucruri mai mult sau mai puţin în neregulă. Serviciile au priorităţi care ţin de securitatea naţională, iar ce rămâne capacitate disponibilă în afara primelor obligaţii o dedică şi altor activităţi", a spus Băsescu potrivit Mediafax.
Basescu confirma telefonul catre Procurorul General
Fostul presedinte a confirmat miercuri ca l-a sunat pe Procurorul General Tiberiu Nitu, dar nu a dorit sa comenteze care au fost motivele acestui apel, precizand doar ca nu avea legatura cu Dosarul “Nana”.
Procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, a declarat miercuri ca Basescu a sunat la cabinetul sau dupa punerea sechestrului in dosarul “Nana”, dar ca nu a discutat cu acesta, potrivit Hotnews.
Ulterior, in cursul serii de miercuri, Basescu a confirmat atat faptul ca i-a telefonat lui Nitu. cat si ca nu a discutat cu acesta.
"Deci nu am vorbit", a raspuns el la iesirea din sediul PMP.
"Sper ca veti vedea in zilele urmatoare de ce l-am sunat", a mai spus Traian Basescu, mentionand ca apelul "nu avea nicio legatura cu sechestrele de la Nana si nici nu era treaba lui" acest aspect.
Gabriela Firea – om politic sau “mamica”
Fostul presedinte a comentat si scandalul in care este implicat alaturi de senatoarea PSD Gabriela Firea. Basescu a aratat ca Firea “va trebui sa se hotarasca, vrea sa fie mamica in luna a opta sau om politic”.
"Problema Gabi Firea are doua aspecte. E o femeie in luna a opta, eu am avut doua fete care au nascut trei copii, stiu ce inseamna o femeie in luna a opta si incerc sa o tratez ca pe o femeie in situatia domniei sale. Gabi Firea e si om politic. Va trebui sa se hotarasca, vrea sa fie mamica in luna a opta sau omul politic. Eu ii dau categoric sansa sa fie mamica in luna a opta si, daca vrea, ii botez si copilul", a declarat Traian Basescu, la plecarea de la sediul PMP.
"Cand se prevaleaza ca e senator, alteori ca e mamicuta. Am toata disponibilitatea sa o tratez plecand de la realitatea aceasta, care e mult mai umana, decat cea dintre oameni politici", a mai spus Basescu.
Fostul presedinte al Romaniei a publicat, de altfel, miercuri seara, ceea ce el sustine ca este contractul dintre Crescent si Gabriela Firea.