Pe aceeași temă
Argumentul lui Băsescu: funcţiile deţinute, pe parcursul celor peste patru decenii, în care a cotizat. Declaraţiile au fost făcute astăzi, într-un interviu la Digi FM.
„Dacă vreţi vă pot spune pensia cu care am ieşit după ce am fost comandantul celei mai mari nave a României, am fost subsecretar de stat, secretar de stat, ministru, primar general şi preşedinte. Pensia mea pentru toată activitatea asta, 44 de ani şi 6 luni, pe perioada de pe mare s-a considerat în grupa a doua şi am avut un trimestru în plus la fiecare an. După 44 de ani şi 6 luni pensia mea a fost 2.960 de lei. O consider foarte mică, pensia”, a spus Traian Băsescu.