Traian Halalai, presedintele executiv al bancii de stat Eximbank, audiat la DNA

Paul Cristescu | 19.11.2015

DNA il audiaza pe Traian Halalai, presedintele bancii de stat EximBank, informeaza Adevarul. Directorul nu a facut nicio declaratie inainte de audieri. Oficiali BNR citati de Hotnews au declarat ca daca va exista un risc reputational, vor fi luate masuri care pot merge pana la ridicarea mandatului.

Pe aceeași temă

 

EximBank a trimis un comunicat de presa in care arata că Traian Halalai "a fost citat în calitate de martor într-un dosar privind activitatea precedentă a Companiei de Asigurare - Reasigurare Exim România, al cărei acționar majoritar este EximBank. În aceste condiții, orice alte informații publicate pe aceste subiect sunt pur speculative, neconforme cu realitatea și au tentă de dezinformare publică", se arata in comunicatul bancii.

 

Halalai conduce EximBank din noiembrie 2012, fiind instalat in functie de premierul Victor Ponta. El si-a inceput cariera din sistemul bancar in 1995, cand a inceput sa lucreze ca dealer in cadrul fostei banci de stat Bancorex, relateaza Hotnews.

 

Ulterior a fost recrutat de olandezii de la ING Bank, unde ajunsese pana la functia de de director financiar. In intervalul 2006-2012 a lucrat la Banca Romaneasca, pe pozitia de CFO si director general adjunct.



Halalai este absolvent al Facultatii de Finante, Banci si contabilitate din cadrul ASE Bucuresti. El a absolvit si cursurile de MBA ale Scolii Doctorale de Finante-Banci din Bucuresti si a urmat un stagiu de specializare doctorala la Erasmus University din Rotterdam (Olanda).
 

Traian Halalai este si unul dintre cei mai bine platiti bancheri din sistem. Anul trecut, potrivit declaratiei de avere, salariul de presedinte EximBank ii aducea lunar peste 32.000 de euro. Pe langa salariul de la Exim, Halalai a mai castigat alti 6.000 de euro lunar din activitatea de la Comitetul Interministerial de Finantare, Garantare si Asigurare,  si de la firma de asigurari CARE Romania SA. 
 

Seful EximBank a mai trecut in declaratia sa de avere imprumuturile luate de la doi fosti directori din Banca Romaneasca Kouninis Efstathios (fost adjunct al bancii) si Kitsopanos Alexandros (fost director de risc). Primului ii mai datoreaza 270.000 de euro iar celuilalt, 271.000 de euro.

Ziarul Financiar scrie ca Kouninis i-a imprumutat lui Halalai 650.000 euro iar Kitsopanos nu mai putin de 800.000 euro. Imprumuturile au fost acordate cu dobanda zero. In 2013, el castiga lunar circa 23.500 de euro/luna.
 

Ziarul "National" a scris acum un an, ca seful EximBank ar fi folosit banii imprumutati de la cei doi greci pentru a-si "cumpara" postul de presedinte de banca. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22