Pe aceeași temă
Asocierea româno-austriacă TFG - Donau Finanz a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate.
"Vă informăm că Transferoviar Grup, în asociere cu Donau Finanz GMBH & Co KG, a decis să stopeze demersurile pentru achiziţionarea pachetului majoritar al CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate. Asocierea (...) a mobilizat importante resurse umane şi financiare, atât interne (personal de conducere şi executie), cât şi externe (consultanţi, avocaţi) pentru a se încadra în termenele impuse de Ministerul Transporturilor, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare", se arată într-un comunicat al asocierii.
Compania precizează că, având în vedere complexitatea procesului şi volumul semnificativ de informaţii care trebuiau analizate pentru realizarea în mod corespunzator a propriei evaluări a CFR Marfă, a depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amânare.
"Aceste cereri au fost respinse, în ciuda standardelor europene în materie de privatizări care impun acordarea unui termen de minim două luni pentru realizarea de către potenţialii investitori a propriei evaluări (camera de date a putut fi accesată începând cu 27 mai 2013). Termenele rezonabile sunt de altfel singura modalitate de asigurare a egalităţii de tratament a investitorilor, care poate compensa gradul diferit de cunoaştere a situaţiei CFR Marfă", se spune în comunicat.
Transferoviar Grup aparține grupului de firme controlat de Călin Mitică. Un personaj controversat. Una din firmele grupului, SC Remarul 16 Februarie SA, a cauzat CFR Marfă un prejudiciu de 700.000 de euro prin vânzarea la suprapreţ a unor locomotive second-hand, dupa cum a dovedit în 2010 ancheta DNA Cluj.
Singura companie care a rămas interesată pentru preluarea a 51% din acțiunile CFR Marfă este Grup Feroviar Român, companie deținută de Gruia Stoica. GFR și CFR Marfă au înființat prin asociere compania Rolling Stock Company, care de anul trecut este pe profit și contribuie la consolidarea veniturilor operatorului feroviar de stat.
„Am de gând să duc CFR Marfă spre performanță, să facem profit, să plătim datoriile și salariile la zi. Fiecare cu strategia lui. Pisica când nu ajunge la slănină, spune că este vineri. CFR Marfă nu este un premiu, ci un exercițiu de responsabilitate. Ne-am plâns și noi de termeni, dar am găsit soluții și am mers mai departe”, a declarat Gruia Stoica pentru Știrile B1 TV.
Una dintre cele trei companii care au depus oferte pentru preluarea a 51 la sută dintre acțiunile CFR Marfă, OmniTRAX, a contestat procedura de privatizare a companiei și modul în care a fost exclusă din cursă.
Compania americană susține că nu a avut timp suficient pentru a verifica documentația și că niciun investitor de bună credință nu ar fi putut respecta termenele impuse de comisa de licitație, în condițiile în care reprezentanții companiei ar fi trebuit să verifice peste 10.000 de documente în doar o săptămână.
OmniTRAX a solicitat suspendarea procesului de privatizare până la rezolvarea contestației sale, admiterea contestației prin anularea deciziei de decădere a OmniTRAX din procesul de privatizare și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de privatizare cu participarea companiei OmniTRAX.
sursa:b1.ro