Trei mari bănci europene retrogradate de S&P

F.m. | 03.07.2013

Pe aceeași temă

Agenţia de evaluare Standard & Poor's a retrogradat miercuri trei mari bănci europene, Barclays Plc, Deutsche Bank AG şi Credit Suisse Group AG, citând îngrijorările cu privire la mărimea portofoliilor din domeniul investment banking precum şi impactul noilor reglementări, transmite Bloomberg.

 

Standard & Poor's a retrogradat toate cele trei bănci până la 'A' de la 'A plus' , perspectiva asociată fiind una stabilă. În plus, în cazul băncii elveţiene UBS, agenţia de evaluare a confirmat ratingul 'A/A-1' cu perspectivă stabilă.

Într-un comunicat de presă, S&P a precizat că acţiunea se datorează 'riscurile crescute cu care se confruntă marile bănci europene active pe piaţa de investment banking în condiţiile în care organismele de reglementare şi condiţiile incerte de pe piaţă continuă să facă mai dificilă activitatea în industrie'.

Cele patru bănci europene sunt printre cele mai expuse la o serie de propuneri care ar reduce veniturile din operaţiunile de trading şi investment banking. În plus, băncile trebuie să strângă fonduri pentru a îndeplini noile norme de capital, într-un moment în care volatilitatea provocată de mediul economic dificil ar putea afecta câştigurile.
 

'Considerăm că deţinătorii de obligaţiuni ai acestor bănci se confruntă cu riscuri crescute, ca urmare a înăspririi reglementărilor în industria bancară, pieţele globale fragile, economiile europene stagnante şi creştere riscurilor juridice care apar ca urmare a crizei financiare', se arată în comunicatul S&P.

Potrivit agenţiei de evaluare, operaţiunile de investment banking asigură 40% din veniturile Barclays, a treia mare bancă din Marea Britanie, iar riscurile cu care se confruntă acest tip aceste operaţiuni este puţin probabil să se reducă pe termen mediu. Credit Suisse, a doua mare bancă elveţiană, generează aproape jumătate din veniturile sale din investment banking. Deşi banca a luat măsuri pentru a reduce riscurile şi a majora capitalul se confruntă în continuare cu un nivel semnificativ de incertitudine. De asemenea, S&P consideră că Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, se confruntă cu o creştere a riscurilor provenite din operaţiunile de investment banking.

Băncile din întreaga lume se confruntă cu o sporire a reglementărilor iar Rezerva Federală din SUA a anunţat marţi că băncile americane trebuie să se aştepte la noi reguli peste normele Basel III privind rezervele de capital.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22