Pe aceeași temă
Este vorba despre medicii:
Kak Khee Yeung, de la Amsterdam UMC,
Sheriff Sultan - de la Galway Clinic
T Sloane Guy – de la Sidney Kimmel Medical College, anunță ministerul Sănătății într-un comunicat remis presei luni.
„Am lucrat cu toți cei 3 medici care fac performanță ca specialiști, dar și ca manageri de top.
Mă bucură și mă onorează că au acceptat să lucrăm împreună pe două domenii importante, programe noi de sănătate, dar și proiecte de cercetare care sunt priorități ale echipei mele.
România a uitat de cercetarea medicală care aduce beneficii în dezvoltarea serviciilor medicale de calitate pentru pacienți. Imi doresc să deschidem sistemul sanitar către lume”, spune Victor Costache, ministrul Sănătății.
Cine sunt cei trei medici
Kak Khee Yeung - conduce un consorțiu format din mai multe spitale din Europa. Este o cercetătoare translațională, chirurg vascular, director de cercetare în Chirurgie Vasculară.
Sherif Sultan - medic irlandez, de origine egipteană, este unul dintre chirurgii-cercetători în domeniul bolilor cardio-vasculare, cel mai bine cotați din lume.
Prof.dr. T Sloane Guy - specialistul numărul 1 în chirurugie robotică din lume.