Tribunalul de arbitraj de la Washington a respins pretențiile de 9 mld de lei ale fraților Micula

Redactia | 07.03.2020

Tribunalul internațional de arbitraj de la Washington a respins pretențiile de 9 miliarde de lei formulate împotriva României de oamenii de afaceri Ioan și Viorel Micula.

Pe aceeași temă

Conform unui comunicat al consorțiului de avocați care au reprezentat statul român în acest proces, care face dintr-o serie de litigii pe care frații Micula le au cu statul român, unul dintre ele fiind pierdut de România. și care citează surse oficiale, frații Micula ar fi fost obligați să ramburseze României 75% din costurile suportate de statul român in acest proces.

Decizia instanței încheie soluționarea litigiului inițiat de Ioan și Viorel Micula în anul 2014, în baza Tratatului Suedia - România, precizează un comunicat al consorțiului format din firmele de avocatură „Leaua Damcali Deaconu Păunescu - LDDP” din București și „LALIVE” din Geneva, Elveția.

Oamenii de afaceri, care au și cetățenie suedeză, au susținut că România și-a încălcat obligațiile internaționale în temeiul Tratatului, nereușind să aplice legile privind impozitarea băuturilor spirtoase și prin adoptarea unui nou regim de prețuri pentru apa minerală.

Prin semnarea acestui acord bilateral, România s-a angajat să protejeze investiţiile suedeze făcute pe teritoriul statului român şi, în acest context, să creeze şi să menţină condiţiile favorabile pentru investiţiile efectuate de investitorii suedezi, precum şi să protejeze pe teritoriul său aceste investiţii.


În cadrul arbitrajului, reclamanții au susținut că România și-a încălcat obligațiile internaționale în temeiul Tratatului, nereușind să aplice în mod adecvat legile privind impozitarea băuturilor spirtoase și prin adoptarea unui nou regim de prețuri pentru apa minerală.

Cu toate acestea, în hotărâre, Tribunalul a decis că reclamanții nu au arătat că România nu a reușit să își aplice legile privind impozitarea în ceea ce privește băuturile spirtoase. Într-adevăr, a constatat că „România s-a angajat în eforturi ”serioase și vizibile” pentru a își aplica legile privind impozitarea în legătură cu alcoolul.”


Potrivit Tribunalului, România „a arătat că are un mecanism complex pentru aplicarea legilor sale, o strategie prin care se asigură aplicarea în mod eficient din perspectiva costurilor, și o structură de executare atât la nivel de producător individual, cât și la nivel de producător industrial, implicând ANAF, Vama și DG Antifraudă".


În plus, Tribunalul a decis că nu are competență pentru a examina afirmațiile fratilor Micula referitoare la regimul de stabilire a prețurilor pentru apa minerală, pe baza faptului că regimul a fost adoptat înainte de intrarea in vigoare a Tratatului în 2003.


România a fost apărată în cadrul arbitrajului de un consorțiu format din firmele de avocatură „Leaua Damcali Deaconu Păunescu - LDDP” din București și „LALIVE” din Geneva, Elveția.

„Suntem foarte mulțumiți de rezultatul dosarului, care arată că România nu a încălcat Tratatul Suedia-România. Acest caz a implicat analiza unui volum foarte mare de argumente și informații cu privire la lupta României împotriva evaziunii fiscale, fiind unul dintre cele mai complexe dosare, în care probleme de drept fiscal substanțial și procedural, din perspectivă macroeconomică, au fost introduse într-un arbitraj de investiții. Suntem foarte încântați de faptul că efortul semnificativ al specialiștilor în domeniul arbitrajului și dreptului fiscal de a explica detaliile de fapt și de drept necesare tribunalului arbitral a dus la o hotărâre în care poziția României a avut succes. De asemenea, suntem foarte bucuroși că aceasta este cea de a patra victorie a echipelor Lalive și Leaua Damcali Deaconu Păunescu - LDDP în apărarea României în arbitraje investiționale”, a declarat Crenguța Leaua, din cadrul LDDP.

Comunicatul integral al consorțiului de avocați

O nouă victorie pentru Statul Român!

Printr-o hotărâre arbitrală emisă la data de 5 martie 2020, Tribunalul arbitral internațional constituit sub auspiciile Centrului internațional pentru reglementarea diferendelor relative la investiții (ICSID) de pe lângă Banca Mondială a respins pretențiile împotriva României în valoare de peste 9 miliarde de lei, formulate de Ioan și Viorel Micula și de mai multe societăți române asociate acestora, inclusiv S.C. Scandic Distilleries SA („Reclamanții”).

De asemenea, Tribunalul a obligat Reclamanții să ramburseze României 75% din costurile legale și alte cheltuieli pe care le-a suportat pentru a se apăra împotriva pretențiilor și a cheltuielilor de arbitraj.

Hotărâre arbitrală încheie un arbitraj inițiat de Reclamanți în anul 2014 în baza Acordului între Guvernul României și Guvernul Regatului Suediei privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor („Tratatul”). În cadrul arbitrajului, Reclamanții au susținut că România și-a încălcat obligațiile internaționale în temeiul Tratatului, nereușind să aplice în mod adecvat legile privind impozitarea băuturilor spirtoase și prin adoptarea unui nou regim de prețuri pentru apa minerală.

Cu toate acestea, în hotărâre, Tribunalul a decis că Reclamanții nu au arătat că România nu a reușit să își aplice legile privind impozitarea în ceea ce privește băuturile spirtoase. Într-adevăr, a constatat că „România s-a angajat în eforturi serioase și vizibile pentru a își aplica legile privind impozitarea în legătură cu alcoolul.” Potrivit Tribunalului, România „a arătat că are un mecanism complex pentru aplicarea legilor sale, o strategie prin care se asigură aplicarea în mod eficient din perspectiva costurilor, și o structură de executare atât la nivel de gospodărie individuală, cât și la nivel de producător industrial, implicând ANAF, Vama și DG Antifraudă.”

În plus, Tribunalul a decis că nu are competență pentru a examina afirmațiile Reclamanților referitoare la regimul de stabilire a prețurilor pentru apa minerală, pe baza faptului că regimul a fost adoptat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului în 2003.

România a fost apărată în cadrul arbitrajului de un consorțiu format din firmele de avocatură „Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP” din București și „LALIVE” din Geneva, Elveția.

Echipele de avocați au fost formate din dr. Crenguța Leaua, dr. Gheorghe Matei, Mihaela Maravela, Marius Grigorescu, prof. Stefan Deaconu, Raluca Popa și Sofia Cozac din cadrul LDDP și de Dr. Veijo Heiskanen, Matthias Scherer, Laura Halonen, Sam Moss, Alptug Tokeser, Juliette Asso și Tessa Hayes din cadrul LALIVE.

Cu privire la hotărârea arbitrală, Crenguta Leaua din cadrul LDDP a declarat: „Suntem foarte mulțumiți de rezultatul dosarului, care arată că România nu a încălcat Tratatul Suedia-România. Acest caz a implicat analiza unui volum foarte mare de argumente și informații cu privire la lupta României împotriva evaziunii fiscale, fiind unul dintre cele mai complexe dosare, în care probleme de drept fiscal substanțial și procedural, din perspectivă macroeconomică, au fost introduse într-un arbitraj de investiții. Suntem foarte încântați de faptul că efortul semnificativ al specialiștilor în domeniul arbitrajului și dreptului fiscal de a explica detaliile de fapt și de drept necesare tribunalului arbitral a dus la o hotărâre în care poziția României a avut succes. De asemenea, suntem foarte bucuroși că aceasta este cea de a patra victorie a echipelor Lalive și Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP în apărarea României în arbitraje investiționale.

Dr. Veijo Heiskanen și Matthias Scherer de la LALIVE SA au declarat: „Echipa noastră a fost onorată să reprezinte România în această chestiune importantă și suntem foarte mulțumiți de rezultat, care nu s-ar fi putut realiza fără colaborarea armonioasă cu Ministerul Finanțelor și cu alte agenții guvernamentale române, precum și cu colega noastră Crenguta Leaua și echipa ei de la LDDP.

Despre LDDP și LALIVE SA

Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP are sediul în București și se clasează în GAR 100 ca o firmă de avocatură de arbitraj de nivel mondial, mulți dintre avocații săi fiind clasați ca specialiști de top în arbitraj comercial și investițional. Alte domenii de expertiză includ dreptul fiscal, dreptul construcțiilor, dreptul tehnologiei, energia și resursele naturale, dreptul mediului, dreptul aviației, dreptul comercial și dreptul administrativ.

LALIVE este o firmă de avocatură internațională și independentă, cu birouri la Geneva, Zurich și Londra și este un lider global în arbitrajul internațional. Aceasta consiliază și reprezintă clienții în procedurile desfășurate în conformitate cu toate regulile internaționale de arbitraj într-o varietate de domenii și este clasată în mod constant printre principalele practici de arbitraj din întreaga lume. Implicarea firmei într-o serie de dispute importante de mai multe miliarde între stat și investitori i-a adus recunoașterea drept una dintre societățile de vârf din acest domeniu. Specialiștii în arbitrajul de investiții ai societății acționează în mod regulat ca avocați pentru state și investitori la nivel mondial și sunt desemnați ca arbitri în litigiile care apar din tratate de investiții bilaterale și multilaterale, contracte de investiții și alte instrumente și implică o gamă largă de industrii, inclusiv energie, construcții, minerit, telecomunicații și transport.

***

Guvernul Orban a fost obligat să plătească, imediat după preluarea puterii, 900 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru plata titlului executoriu emis în baza deciziei Curții de Arbitraj internațională către frații Micula pentru a rezolva situația Romatsa.

Conturile Romatsa au fost poprite în contextul în care fraţii Ioan şi Viorel Micula au câştigat un proces împotriva statului român. Datoria este de aproape 400 de milioane de euro.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22