Tăriceanu: ALDE nu formează alianțe la alegerile locale. Ne-ar fi avantajat două tururi

Iulian Popescu | 29.01.2016

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că ALDE nu va semna nicio alianță la locale și a explicat că pentru formațiunea pe care o conduce este mai avantajoasă alegerea primarilor în două tururi, însă regulile nu pot fi schimbate în timpul jocului.

Pe aceeași temă

 

"Pentru noi, scrutinul în două tururi ar fi avantajos, pentru că ne-ar creşte rezultatele. Scrutinul într-un singur tur îi favorizează pe cei deja aleşi. Modificarea alegerilor înainte de alegeri nu este o practică democrată. Anul trecut, când s-a aprobat modalitatea de alegeri locale s-a ajuns la un acord politic în care cele două partide, PSD şi PNL, au ajuns la un punct de vedere comun. Nu pot schimba regulile jocului în favoarea lor. Trebuie să existe o stabilitate legislativă", a declarat Tăriceanu, citat de Mediafax.

 

El a oferit și un răspuns foarte clar la invitația PSD de a se alia acolo unde asta ar duce la creșterea șanselor pentru obținerea unor primării:

"Ideea este simplă şi clară, mergem singuri în alegeri, mergem cu propriii noştri candidaţi, propriile noastre liste şi propriul nostru program. Noi considerăm că există un singur partid liberal şi acela suntem noi. Reprezentanţii PNL nu mai sunt, au trecut la familia populară, au cu totul alte valori pe care le îmbrăţişează acum. În România există un electorat liberal, care are nevoie de o valoare politică, iar pentru noi este foarte important şi dorim să promovăm aceste principii. Acestea sunt motivele pentru care noi considerăm că trebuie să mergem singuri în alegeri", a spus Tăriceanu.

 

PSD a decis joi, la SInaia, că singurii pe care-i va accepta, eventual, pentru a forma alianțe sunt cei de la UNPR și ALDE. Însă, nu peste tot, ci doar acolo unde organizațiile PSD și ale partenerilor „consideră că este eficient pentru procesul electoral şi se măresc şansele de câştig în alegeri” prin formarea acestor alianțe.

 

În Parlament, PSD va păstra alianța cu cei doi parteneri – UNPR și ALDE, chiar dacă prima formațiune își va face grup parlamentar distinct.

 

UNPR are propriile sale grupuri în Parlament

 

UNPR nu a comentat imediat această politică de alianțe a PSD, însă cu o zi înainte, miercuri, Gabriel Oprea a confirmat pentru Digi24 că Uniunea, care a obținut mandate în 2012 candidând pe listele PSD, va avea grupuri parlamentare separate, începând cu 1 februarie.

Progresiştii au depus deja documentele la Parlament, prin care solicită să aibă grupuri separate de social-democraţi.

 

Haralambie Vochiţoiu, senator UNPR a explicat: „În sesiunea care urmează, PSD şi UNPR vor rămâne parteneri în continuare, doar că vom funcţiona, tehnic vorbind, cu grupuri UNPR. După fuziunea cu PPDD şi venirea altor colegi, numărul parlamentarilor noştri a crescut. Suntem 21 la Senat şi 42 la Camera Deputaţilor”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22