Trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus la Palatul Regal, în Sala Tronului VIDEO

E.b. | 11.08.2016

Corpul neînsufleţit al Reginei Ana a fost adus la Bucureşti de la Palatul Peleş şi depus în Sala Tronului din Palatul Regal, în cadrul unei ceremonii cu caracter privat, la care au participat membrii familiei regale.

Pe aceeași temă

  


 

UPDATE: Sute de bucureşteni au venit, încă de la primele două ore ale dimineţii, la Palatul Regal pentru a prezenta un ultim omagiu reginei Ana, al cărei sicriu a fost adus miercuri seara în Bucureşti de la Palatul Peleş. Sicriul reginei se află în Sala Tronului, unde se va afla până sâmbătă dimineaţa, când va fi înmormântată la Curtea de Argeş.

 

Sâmbătă, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, chiar în faţa palatului, moment în care vor suna clopotele bisericilor ortodoxe din împrejurimi şi de la Catedrala romano-catolică “Sfântul Iosif”, conform News.ro
 

Sâmbătă, la ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Slujba va fi oficiată de IPS Calinic al Argeşului, în prezenţa IPS Ioan Robu.

 

Sunt aşteptaţi să participle la funeraliile Reginei Ana reprezentanţi ai caselor regale din Europa, presa spaniolă dând deja ca sigură prezenţa Reginei Sofia. Lista oficială a membrilor caselor regale străine care vor veni în România va fi anunţată joi de Casa Regală

 

 

În cursul zilei de miercuri, sicriul reginei Ana a stat pe catafalc în Holul de Onoare al Palatului Peleş, iar oficialităţile au putut să-şi prezinte omagiile defunctei. Printre ei au fost preşedinţii României şi Moldovei, Klaus Iohannis, respectiv Nicolae Timofti, şi premierul Dacian Cioloş, conform News.ro.

 

De la ora 18.30, sicriul a fost transportat în Capitală, unde a ajuns două ore mai tîrziu pentru a fi depus la Palatul Regal.

 

 

Începând de joi, timp de două zile, între orele 8.00 şi 22.00, accesul va fi liber pentru toţi cei care doresc să-i aducă reginei un ultim omagiu. Pentru cei care vor veni la Palatul Regal există însă şi condiţii, legate de ţinuta decentă, deţinerea unui act de identitate, dar şi de interdicţia de a face fotografii, de a pune flori direct la catafalcul reginei sau de a purta bagaje voluminoase.

 

Sâmbătă, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, chiar în faţa palatului, moment în care vor suna clopotele bisericilor ortodoxe din împrejurimi şi de la Catedrala romano-catolică “Sfântul Iosif”. 

 

Sâmbătă, la ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Slujba va fi oficiată de  IPS Calinic al Argeşului, în prezenţa IPS Ioan Robu.

 

Sunt aşteptaţi să participle la funeraliile Reginei Ana reprezentanţi ai caselor regale din Europa, presa spaniolă dând deja ca sigură prezenţa Reginei Sofia. Există şi voci conform cărora Casa Regală britanică ar putea fi reprezentată de Prinţul Charles. Lista oficială a membrilor caselor regale străine care vor veni în România va fi anunţată joi de Casa Regală.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22