Pe aceeași temă
Băncile din Grecia vor fi închise pentru încă cel puțin două zile, anunță Reuters, deși premierul Alexis Tsipras le promisese concetățenilor săi chemați să spună NU la referendum că ele vor fi redeschise marți, după victoria în fața creditorilor internaționali.
Limita pentru extragerile de la ATM-uri rămâne de 60 de euro.
Vacanța bancară ar putea fi prelungită, prin decret, până vineri sau chiar luni, a declarat pentru Reuters o sursă bancară.
Yannis Varoufakis a susținut de nenumărate ori în săptămâna trecută că un acord cu creditorii inetrnaționali va fi semnat imediat după referendum (48 de ore, în varianta lui Tsipras) și băncile vor fi redeschise.
Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, iar, potrivit unor bancheri, lichiditățile se vor termina curând, cel târziu marți.