Tudor Chiuariu ar fi cerut 3 MILIOANE DE EURO pentru a obtine un teren de 6.000 ha padure, sustin procurorii DNA. Chiuariu este cercetat si pentru o alta presupusa mita de 2,5 MILIOANE EURO

T.d. | 15.01.2015

Pe aceeași temă

Procurorii DNA il acuza pe Tudor Chiuariu ca i-ar fi cerut 3 milioane de euro lui Gheorghe Paltin Sturdza pentru a obtine, prin trafic de influenta, un teren de aproximativ 6.000 de hectare de padure. Procurorii anticoruptie au extins urmarirea penala in privinta lui Chiuariu, potrivit Mediafax.

Chiuariu este cercetat deja sub acuzatia de luare de mita, procurorii vorbind despre suma de 2,5 milioane euro.

Procurorii DNA Brasov afirma ca, "in contextul demersurilor infractionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafete de teren forestier catre inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, la data de 12 aprilie 2013, dupa ce a incetat orice raport juridic intre Paltin Gheorghe Sturdza si Varga Ioan Gheorghe (coinculpati in prezenta cauza), la biroul SCA CHIUARIU SI ASOCIATII din Bucuresti a avut loc o intalnire intre Paltin Gheorghe Sturdza si Chiuariu Tudor Alexandru", potrivit Hotnews.

In cadrul acestei intalniri, Tudor Chiuariu l-ar fi asigurat pe Gheorghe Sturdza Paltin  ca are influenta asupra functionarilor publici din judetul Bacau implicati in procedura de punere in executare a deciziei Tribunalului Covasna de retrocedare.

Chiuariu "i-a pretins acestuia suma de 3.000.000 de euro pentru a obtine, cu ajutorul influentei sale asupra respectivilor functionari, punerea in posesie a unui lot de aproximativ 6.000 de ha de padure", sustin procurorii anticoruptie.

In 10 ianuarie, procurorii DNA Brasov au dispus inceperea urmaririi penale si aplicarea masurii controlului judiciar pentru 30 de zile, fata de senatorul Tudor Chiuariu.

Fostul ministru al Justitiei era acuzat de trafic de influenta, spalare de bani si aderare la un grup infractional organizat, in dosarul privind retrocedarea a peste 43.000 de hectare de padure, in care sunt arestati preventiv fostul deputat Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam si beneficiarul retrocedarii, Gheorghe Paltin Sturdza.

Senatorul a anuntat marti ca se autosuspenda din partid. Decizia a venit dupa ce Alina Gorghiu ii daduse termen pana in 23 ianuarie sa isi dea demisia din PNL, dupa ce DNA a anuntat ca senatorul a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenta si spalare de bani in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri.

"Raman fidel ideilor si valorilor liberale, pe care le-am promovat in toate functiile politice si demnitatile publice pe care le-am detinut", subliniaza Chiuariu intr-un comunicat de presa.
 

Context

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc este arestat in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri, alaturi de deputatul Ioan Adam, dar si de Gheorghe Paltin Sturdza si judecatorul Lorand Andras Ordog.

Pana in 22 decembrie 2014, in detentie s-a aflat si fiul lui Hrebenciuc, Andrei, dar Instanta Suprema a decis aplicarea masurii arestului la domiciliu in cazul sau, potrivit Gandul.

Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani.

Grupul infracţional ar fi fost constituit în aprilie 2013, de Viorel Hrebenciuc, împreună cu Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Gheorghe Paltin Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22