Tudorel Toader: Legea de modificare a codurilor penale, trimisă Guvernului şi Parlamentului

E.b. | 15.05.2017

Proiectul Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală va fi trimis Guvernului şi apoi Parlamentului luni, cel târziu marţi, în funcţie de eventualele modificări care ar putea fi făcute în urma dezbaterii publice care va avea loc de la ora 12.00.

Pe aceeași temă

 

 

 

UPDATE: Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat luni că cele patru coduri - penal, civil, de procedura penală şi de procedură civilă - vor fi evaluate în toamna acestui an, după ce reprezentanţii sistemului judiciar au fost invitaţi să trimită propuneri pentru modificarea articolelor care ridică probleme în practică.

 

"Proiectul de lege pe care-l voi trimite la Guvern şi Parlament are ca obiectiv declarat modificarea codului şi a codului de procedură penală pentru punerea de acord cu deciziile Curţii Constituţionale. Cu ocazia consultării prealabile, am primit propuneri valoroase dar care ies din limita obiectului de reglemenatare. Le-am reţinut şi le vom valorifica când vom evalua cele patru coduri: Codul penal, Codul de procedura penală, Codul Civil, Codul de procedura civilă.(...) CCR va pronunţa probabil şi alte decizii de neconstituţionalitate.

 

Asta înseamnă că va fi o activitate continuă. Avem decizii care vor genera modificări la Codul muncii, Codul silvic, pe care va trebui să le punem de acord cu deciziile CCR. În perspectiva unei evaluări a celor patru coduri pentru toamnă, rog să ne transmiteţi propuneri de reevaluare a acestora. Trebuiesc corelate între ele. Vom reţine în proiectul în dezbatere propunerile formulate”, a anunţat, luni, Tudorel Toader în cadrul unei discuţii privind punerea în acord a codurilor penale cu deciziile Curţii Constituţionale, conform News.ro.

 

La dezbatere participă Laura Oprean, prim procuror adjunct al Parchetului General, Bogdan Gabor, preşedintele Asociaţiilor Procurorilor din România (APR), Paul Cosac, consilier al şefului DIICOT, Marius Bulancea procuror şef de secţie din cadrul DNA, Cristian Ban vicepreşedinte al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi reprezentanţi ai avocaţilor.
 
 

Proiectul Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală este discutat, luni, la Ministerul Justiţiei cu specialiştii din justiţie şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din sistemul judiciar, în a doua dezbatere publică organizată înainte de trimiterea actului normativ în Parlament.
 

Proiectul Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedura penală va fi trimis Guvernului şi apoi Parlamentului luni, cel târziu marţi, în funcţie de eventualele modificări care ar putea fi făcute în urmă dezbaterii publice, a declarat, luni dimineaţă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
 
"Vom vedea vedea propunerile, argumentele, vom vedea dacă modificăm ceva din proiectul aflat pe site. Azi, cel târziu mâine, îl trimitem la Guvern şi apoi la Parlament, în măsură în care se vor impune modificări", a spus el.

 

 

Proiectul va fi trimis Guvernului şi apoi Parlamentului

 

 

Proiectul Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală va fi trimis Guvernului şi apoi Parlamentului luni, cel târziu marţi, în funcţie de eventualele modificări care ar putea fi făcute în urma dezbaterii publice care va avea loc de la ora 12.00.

 

Declaraţia aparţine lui Tudorel Toader, ministrul Justiţiei. El a mai spus că pentru dezbaterea publică pe tema proiectului Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, care va avea loc de la ora 12.00, au fost primite confirmări de la specialişti şi experţi în Drept, conform News.ro.

 

El a precizat că luni, cel târziu marţi, proiectul va fi prezentat în Guvern, apoi trimis Parlamentului pentru dezbatere.

 

"Vom vedea vedea propunerile, argumentele, vom vedea daca modificăm ceva din proiectul aflat pe site. Azi, cel târziu mâine, îl trimitem la Guvern şi apoi la Parlament, în măsura în care se vor impune modificări", a declarat Tudorel Toader, luni dimineaţă, precizând că dezbaterea publică de la Ministerul Justiţiei este deschisă şi presei.

 

Proiectul Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală este discutat, luni, la Ministerul Justiţiei cu specialiştii din justiţie şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din sistemul judiciar, în a doua dezbatere publică organizată înainte de trimiterea actului normativ în Parlament.

 

Prima dezbatere publică a proiectului de Lege de modificare a codurilor penale a avut loc la 26 aprilie, atunci participând ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, secretarul de stat Marieta Safta şi nouă persoane din partea societăţii civile, dintre care cinci au fost reprezentanţi ai unor asociaţii şi fundaţii.

 

Ministerul Justiţiei arăta atunci că reprezentanţii societăţii civile care au participat la dezbaterea publică "au exprimat în general sprijinul", însă au existat şi critici legate de forma articolelor privind abuzul în serviciu şi conflictul de interese şi solicitări legate de posibilitatea reincriminării insultei şi calomniei şi de reanalizare a textului propus pentru articolul referitor la confiscarea extinsă.

 

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţa, în 12 aprilie, că a analizat proiectul de lege privind modificarea codurilor penale, precum şi completarea articolului 79 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor şi că propunerile făcute de Ministerul Justiţiei sunt oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

 

Ministerul Public a primit în 7 aprilie proiectul de lege de la Ministerul Justiţiei şi a formulat un punct de vedere ce conţine în special observaţii de tehnică legislativă.

 

În 5 aprilie, ministrul Justiţiei spunea că a fost elaborat şi va fi trimis Parlamentului proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale, "nimic mai mult, nimic mai puţin”. Toader preciza că proiectul nu prevede un prag pentru abuzul în serviciu, dar "dacă legiuitorul va aprecia pe parcurs să impună un prag, are libertatea să o facă".

 

 

Nemulţumirea lui Dragnea

 

 

În 20 aprilie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara că va cere o audienţă la ministrul Justiţiei, deoarece Tudorel Toader întârzie "nepermis” cu legea de modificare a codurilor penale şi nu se poate să beneficieze de susţinere "la nesfârşit”.

Premierul Sorin Grindeanu spunea atunci că proiectul de lege prin care urmează să fie modificate Codul penal şi Codul de procedură penală va fi trimis Parlamentului doar după ce se va încheia perioada de dezbatere publică.

 

Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale după ce OUG 13/2017 - prin care se stabilea, printre altele, că abuzul în serviciu este infracţiune doar dacă prejudiciul produs de un funcţionar public depăşeşte 200.000 de lei şi că denunţul este valabil doar dacă este făcut în termen de şase luni de la comiterea faptei - a fost abrogată în 5 februarie, după cinci zile de la adoptare, tot prin ordonanţă de Urgenţă.

 

OUG 13, adoptată în seara zilei de 31 ianuarie, a fost contestată atât de societatea civilă, cât şi de magistraţi, a scos în stradă sute de mii de oameni şi a dus la demisia iniţiatorului proiectului de act normativ, Florin Iordache, din funcţia de ministru al Justiţiei.

 

Proiectul de lege care urmează să fie trimis în Parlament prevede, în cazul abuzului în serviciu, înlocuirea sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos" din articolul 297 al Codului penal cu sintagma "îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului”, în conformitate cu o decizie a Curţii Constituţionale.

 

Astfel, articolul 297 ar urma să aibă următorul cuprins: "(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

 

Proiectul de lege modifică şi articolul 301 al Codului penal, înlocuindu-se sintagma "raporturi comerciale”, declarată neconstituţională, cu sintagma "raporturi specifice celor dintre profesionişti”.

 

Astfel, noua formă a articolului 301 ar fi următoarea: "(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, ori pentru o altă persoană cu care, în ultimii cinci ani, s-a aflat în raporturi de muncă ori in raporturi specifice celor dintre profesionişti, sau din partea căreia a beneficiat, în aceeaşi perioadă, ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

 

Alte modificări vizează articolul 308 din Codul penal, privind infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane.

 

Proiectul de lege mai prevede că pentru stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive.

 

De asemenea, actul normativ face referire şi la confiscarea extinsă, pentru transpunerea Directivei europene 2014/42/UE. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22