Tudorel Toader o somează pe Cristina Tarcea și cere verificări de urgență

Redactia | 27.12.2018

Ministrul Justiției, cere verificări după eliberările pe bandă rulantă din penitenciarele din România, ca urmare a deciziei CCR privind nelegalitatea completelor de cinci judecători de la ÎCCJ.

Pe aceeași temă

"Nu înseamnă că, dacă cineva a scăpat de executarea pedepsei, scapă liber. Procesul se rejudecă în complet nou. Vei spune că trece timpul, e vorba de cheltuieli, toți cei care au generat acest eveniment juridic vă pot explica. Eu acum când urc în birou voi cere de la ANP să vedem câți deținuți au fost eliberați după decizia privind completele", a declarat Tudorel Toader joi dimineață.

Minisrul a somat-o pe șefa Curții Supreme, Cristina Tarcea, să dea explicații privind situația generată de completele nelegale după ce mai mulți condamnați au fost eliberați, aceștia invocând nelegalitatea constituirii completelor de cinci judecători: ”Eu am făcut apel și voi face cât voi rămâne în MJ. Să ne cunoaștem competențele să le respectăm. Eu ca ministru nu stabilesc vinovății, abateri. Avem competențe partajate și avem o secție de judecători care poate să o întrebe. Avem o Inspecție Judiciară care m înțeles că a declanșat o inspecție. Și atunci CSM-ul poate să spună cum de Înalta Curte nu a respectat timp de patru ani de zile lege. Noi nu vrem ca un vinovat să scape de pedeapsă. Categoric nu vrem ca un nevinovat să fie condamnat pe nedrept. Despre consecințele acestei bulversări a sistemului judiciar poate să vă răspundă în ordine doamna președintă, poate să facă ordine CSM și Inspecția Judiciară. În tot cazul, nu ministrul justiției. (…) Dacă cumva CCR nu dădea această decizie, probabil nu știam și nu se petreceau aceste evenimente juridice. Sunt convins că doamna președintă va putea da răspunsul cuprinzător la toată problematica, dacă va binevoi să dea acest răspuns. Am convingerea că CSM, Inspecția Judiciară va pune o astfel de problemă în discuție.

"Sunt convins că doamna președintă va da răspunsul cuprinzător la toată problematica aceasta", a declarat Tudorel Toader.

***

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a lansat atacuri și ironii , încă de miercuri seară, la adresa președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, pe tema suspendării pedepselor ca urmare a deciziei CCR în cazul constituirii completurilor de cinci judecători.

El a sugerat că Tarcea este responsabilă de situația creată și a spus, ironic, că speră că Tarcea nu-și va anunța demisia de onoare.

”Așteptăm să vedem ce ne va spune președinta ICCJ despre suspendarea executării pedepselor pentru Udrea, Bica, Șova....etc...etc, suspendare dispusă de către instanțele de judecată în urmă deciziei CCR privind nelegalitatea constituirii completelor de 5 judecători? PS: Sper să ne spună că procesele vor fi rejudecate cu respectarea legii; Sper să "nu ne spună" că își da demisia "de onoare"!”, a scris miercuri pe Facebook, ministrul Justiției.

Duminică, într-o intervenție la Antena 3, întrebat dacă în opinia sa fosta șefă a Înaltei Curți Livia Stanciu, în prezent judecător la CCR, și actuala președintă a Instanței Supreme, Cristian Tarcea, ar trebui să își piardă funcțiile, Tudorel Toader a comentat că fiecare este responsabil de acțiunile sale, în limitele Constituției. El a mai spus că exclude varianta în care a fost vorba despre o eroare de interpretare a legii în alcătuirea completurilor de cinci judecători, ci a fost ”o sfidare”.

Decizia Curții Constituționale privind completurile de 5 judecători de la instanța supremă a făcut ca mai mulți avocați ai persoanelor condamnate să depună contestaţii în anulare a sentinţelor. Până acum au fost date decizii de suspendare a executării pedepselor pentru fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, fostul senator și ministru al Marilor Proiecte Dan Șova, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, fostul ministru al Energiei Constantin Niță, fostul procuror-șef DIICOT Alina Bica, fostul șef ANAF Șerban Pop, Tudor Breazu și omul de afaceri Horia Simu. Toți au fost eliberați din închisoare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22