Tudorel Toader promite noi dezvăluiri privind „centrele de reflecție” și despre amnistie și grațiere

Laurentiu Gheorghe | 07.10.2019

Fostul ministru de Justiție, Tudorel Toader, a promis, duminică, pe Facebook, că urmează să vorbească de „acele centre de reflecție” și „în ce limite se dorea OUG pentru amnistie și grațiere”.

Pe aceeași temă

Postarea integrală a lui Tudorel Toader pe Facebook:

„2 ani, 2 luni si 2 zile la MJ.

Un titlu de volum, plin de evocări din perioada de referință !

PS: vom vedea care erau acele "centre de reflecție"; cum și în ce limite se dorea OUG pentru amnistie și grațiere; cine și de ce a contribuit la legea privind recursul compensatoriu; despre cum una se spunea în țară și alta la Bruxelles.....etc !”, a scrie duminică seara fostul ministru, pe Facebook.

Replica sa vine după ce europarlamentarul PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Tudorel Toader pentru eliberarea a 21.000 de infractori pe baza legii privind recursul compensatoriu.

Aceste „centre de reflecție” au fost invocate în mai multe rânduri în spațiul public, inclusiv de Tudorel Toader, ca fiind locul în care se decidea forma unor legi sau ordonanțe de urgență, ocolind mecanismele legale de luare a deciziilor și într-o lipsă totală de transparență.

Și fostul procuror general Augustin Lazăr a invocat existența acestor „centre de reflecție”, într-un interviu pentru Revista 22: „Începând de prin 2013, s-a făcut un grup de reflecţiune şi de planificare cum să se reajusteze acest sistem judiciar şi legislaţia să fie mai permisivă. Anumiţi jurişti au fost invitaţi să ia parte la un grup de reflecţiune în care să fie ajustate în primul rând textele de la conflictul de interese şi abuzul în serviciu. S-a început cu asta pentru că aici autoritatea judiciară dăduse dovadă de o performanţă formidabilă. Şi atunci s-a creat un grup de reflecţiune pentru reajustarea legislaţiei“.

Niciunul dintre cei doi foști demnitari nu a dat detalii concrete sau numele persoanelor care ar face parte din aceste „centre de reflecție”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22