Tudorel Toader trage din toate pozițiile, încă din prima zi de când s-a întors din concediu

Redactia | 20.08.2018

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu pierde timpul. Din prima zi îl atenționează pe procurorul general, Augustin Lazăr, îl amenință de șeful procurorilor militari, Ionel Corbu, cu Inspecția Judiciară și așteptă înscrierea candidaților pentru șefia DNA, pentru a-și alege preferatul.

Pe aceeași temă

 

 

Toader a spus că nu nevoie de asigurările lui Augustin Lazăr referitoare la obiectivitatea anchetei care vizează evenimentele de la protestul din 10 august.

 

”Procurorul general ne asigură că această anchetă va fi una - cred că a spus - obiectivă. N-aveam nevoie de aceste asigurări pentru că toate anchetele trebuie să fie obiective”, a spus Toader.

 

Întrebat despre o evaluare a activității lui Lazăr, ministrul Justiției a răspuns: ”când va fi momentul, vă voi anunța”.

 

Dar ministrul Justiției s-a arătat deranjat și de procurorul militar Ionel Corbu, care și-a expus ca o părere personală, că violențele jandarmilor nu au fost justificate.

Toader a spus că Inspecţia Judiciară trebuie să-l ancheteze pe procurorul Ionel Corbu, prim-procurorul Parchetului militar.

 

Procurorul militar Ionel Corbu a făcut mai multe declaraţii după mitingul din 10 august şi după autosesizarea Parchetului militar. Printre altele, Corbu a afirmat că "sub nicio formă actele de agresiune exacerbate nu se justificau". Deşi dosarul a fost rapid preluat de Parchetul General, afirmaţiile procurorului Corbu au fost considerate de unii drept antepronunţare.

 

Luni dimineaţă, la sosirea la minister, lui Tudorel Toader i s-a cerut o reacţie cu privire la gestul procurorului militar Ionel Corbu. Ministrul Justiţiei a făcut apel la Inspecţia Judiciară, sugerând că este nevoie de o anchetă. "Numai Inspecţia Judiciară poate să dea un răspuns", a afirmat Toader.

 

În privința numirii unui procurorșșef la DNA, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat luni dimineață că până acum nu s-a înscris niciun candidat în procedura pentru conducerea Direcției Naționale Anticorupție.

 

”Știam că o să-mi puneți această întrebare, m-am interesat la direcția de resurse umane, în clipa aceasta nu este niciun candidat înscris”, a răspuns Toader la întrebările jurnaliștilor.

 

”Sunt convins că vor fi candidați”, a declarat ministrul justiției, adăugând că ”este opțiunea dânșilor” dacă aceșți candidați se vor înscrie în ultima clipă.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22