Pe aceeași temă
Între timp, Tudorel Toader a anunțat pe Facebook că ar fi revenit asupra deciziei la rugămintea premierului Viorica Dăncilă, dar nu există vreo dovadă concretă în acest sens.
„Refuzul oferit de Ministerul Justiţiei nu conţine niciun fel de explicaţie cu privire la motivul pentru care a fost respinsă cererea de acreditare pentru anul 2019 a jurnalistului Ovidiu Oanţă, unul dintre cei mai competenţi şi experimentaţi profesionişti din domeniu. Timp de peste 17 ani, Ovidiu a acoperit cu obiectivitate şi responsabilitate cele mai importante subiecte din domeniul justiţiei. Prin refuzul nejustificat de a-i acorda acreditarea lui Ovidiu şi implicit Pro TV, cea mai urmărită televiune din ţară, Ministerul Justiţiei refuză dreptul românilor de a fi informaţi corect, obiectiv şi bine documentat. Jurnalele Ştirile Pro TV înregistrează cea mai mare audienţă de pe piaţa media din România, iar acţiunea Ministerului Justiţiei nu face decât să îi împiedice pe români să afle informaţiile, noutăţile şi planurile instituţiei. Vom analiza ce opţiuni avem pentru contestarea acestei decizii“, au transmis reprezentanţii Pro TV pentru agenţia News.ro.
Reporterul Pro TV Ovidiu Oanţă a anunţat pe 22 martie că Ministerul Justiţiei refuză nejustificat să-l acrediteze, după ce Tudorel Toader i-a spus că-i va interzice accesul în instituţie, revoltat de întrebările sale deranjante.
Reporterul, celebru pentru întrebările tăioase şi ironice, aminteşte şi de ameninţarea făcută de Toader la începutul lunii martie, când i-a avertizat pe jurnalişti că le va retrage acreditările dacă nu respectă cerinţele lui, printre care să nu i se pună întrebări când nu doreşte. „În plus, nu mi se comunică explicit în ce fel am afectat activitatea Ministerului Justiţiei. Probabil prin sutele de întrebări pe care i le-am adresat ministrului Justiţiei“, a scris jurnalistul pe Facebook.
În aceeaşi situaţie s-a găsit şi jurnalista Ionela Arcanu, de la Realitatea TV, de asemenea o prezenţă incomodă. Ambii reporteri au primit din partea biroului de presă un răspuns prin care respingerea cererii de acreditare era motivată de Articolul 18, care prevede: „Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele legii”.
Ionela Arcanu i-a răspuns ministrului Justiției într-o postare pe Facebook:
"De doi ani, de cand a preluat mandatul de ministru al Justitiei, nu a fost O DATA dispus sa imi raspunda concret si complet la vreo intrebare. S-a fastacit, mi-a intors spatele, dar refuzul de a-mi reinnoi acreditarea a intrecut orice limita. A facut dintr-o institutie publica propria mosie si si-a permis sa imi blocheze activitatea de reporter acreditat pe Justitie. Domnule ministru Tudorel Toader, nu am nevoie de nicio stampila pentru a-mi face meseria cu incisivitate si obiectivitate! Stiu ca asta va deranjeaza! Va urma", scrie Ionela Arcanu pe Facebook.
La scurt timp după ce mesajele de revoltă ale celor doi jurnalişti s-au viralizat, ministrul Toader a declarat pentru HotNews că în cazul lui Ovidiu Oanţă a revenit asupra deciziei „la rugămintea doamnei premier“. În ceea ce o priveşte pe Ionela Arcanu, Toader a precizat că va fi reacreditată „dacă va înţelege să respecte regulile de conduită“. El nu a precizat ce reguli ar fi fost încălcate şi cum.
Ulterior, ministrul Justiţiei a postat şi un mesaj pe Facebook: „În documentele de acreditare la MJ există o clauză prin care se prevede «mă angajez să respect regulile de conduită». În repetate rânduri, am făcut apel pentru respectarea respectivei clauze!“.
****
Pe 4 martie, după ce Toader şi-a prezentat bilanţul de la Ministerul Justiţiei, jurnaliştii i-au pus întrebări, iar ministrul s-a enervat şi i-a ameninţat: „Vă promit următorul lucru: am solicitările de reacreditare, în măsura în care nu daţi curs formulelor protocolare pe care le-am stabilit, voi acţiona în consecinţă. Vă rog, aşadar, să respectaţi“. La momentul respectiv, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) i-a reamintit ministrului Justiţiei că ameninţarea jurnaliştilor cu retragerea acreditărilor de presă este ilegală. Nu este pentru prima dată când ministrul Justiţiei este acuzat că îngrădeşte jurnaliştii, uneori chiar la propriu. Spre exemplu, în luna ianuarie a acestui an, mai mulţi jurnalişti au fost opriţi la poarta Ministerului pe motiv că cererile de acreditare transmise pentru declaraţia lui Tudorel Toader au nevoie de timp de procesare.