Pe aceeași temă
Turul instituțional al lui Toader vine în contextul în care în spațiun public au apărut informații privind intenția emiterii unei ordonanțe privind amnistia și grațierea.
Nici Toader, nici Tăriceanu nu au dat declarații după întrevederea din biroul președintelui Senatului.
După întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, Tudorel Toader a spus că a informat-o pe aceasta despre măsurile pentru preluarea președinția JAI și despre discuțiile din cadrul reuniunii de săptămâna trecută. „Am informat-o pe doamna premier despre ce s-a discutat la reuniune, dar, mai important, ceea ce m-a interesat este să pregătim măsurile pregătitoare în vederea președinției Consiliului JAI”, a spus Tudorel Toader.
Întâlnirile dintre ministrul Tudorel Toader, premierul Viorica Dăncilă și președintele senatului Călin Popescu Tăriceanu, care și l-a asumat pe Toader în Guvern, are loc cu o zi înainte de ședința de Guvern, care a fost programată marți
Remus Pricopie, rectorul SNSPA publică un apel pentru ca Guvernul să nu-i facă toate hatărurile lui Dragnea. „Adoptarea unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea va duce la noi tensiuni sociale. Îi recomand premierului Dăncilă să nu își asocieze numele cu un astfel de act normativ” spune rectorul SNSPA.
Adoptarea unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea va duce la noi tensiuni sociale și va fi consemnată în istorie ca practică nedemocratică, avertizează Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru al Educației în guvernul Ponta. " Îi recomand doamnei Prim-ministru Viorica Dăncilă să nu își asocieze numele cu un astfel de act normativ, într-un context care nu îi justifică urgența și pe teme atât de importante pentru democrația din România. Dacă își va asuma o astfel de decizie, nu numai că vom asista la noi tensiuni sociale, dar vom deschide un nou capitol care va fi consemnat de istorie ca practică nedemocratică”, susține Remus Pricopie, potrivit unui comunicat remis HotNews.ro de către Școala Națională de Studii Politice și Administrative.
Comunicatul integral remis de SNSPA:
"Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, trage un semnal de alarmă pentru democraţia din România
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), fost ministru al Educaţiei, prof. univ. dr. Remus Pricopie, susține că adoptarea unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea va duce la noi tensiuni sociale și va fi consemnată în istorie ca practică nedemocratică.
«Potrivit unor surse media, în ședinta de guvern de mâine, ar urma să fie adoptată o ordonanță de urgență prin care să fie reglementate două subiecte asupra cărora nu există un acord la nivelul societății românești: amnistia și grațierea.
Dacă aceste informații se confirmă, trag un semnal de alarmă privind gravitatea momentului.
Îi recomand doamnei Prim-ministru Viorica DĂNCILĂ să nu își asocieze numele cu un astfel de act normativ, într-un context care nu îi justifică urgența și pe teme atât de importante pentru democrația din România.
Dacă își va asuma o astfel de decizie, nu numai că vom asista la noi tensiuni sociale, dar vom deschide un nou capitol care va fi consemnat de istorie ca practică nedemocratică.»
prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA."