Pe aceeași temă
"Astăzi s-a dovedit faptul că circulara emisă în atenția inspectoratelor școlare nu s-a bazat pe niciun Ordin de Ministru, întrucât respectivul document era inexistent la acel moment. Ordinul menționat a survenit ulterior, cu scopul de a acoperi o ilegalitate pe care PNL a reclamat-o din primul moment," transmite Raluca Turcan.
Ea precizeaza ca reprezentanții Monitorului Oficial ar fi devoalat faptul că ministrul Educației a trimis spre publicare Ordinul 3044/2017 legat de directorii de scoli doar luni, 9 ianuarie 2017 și nu vineri, 6 ianuarie, așa cum a susținut ministrul.
Turcan considera ca se impune demisia imediata a ministrului Educatiei, deoarece acesta ar fi încălcat legea pentru a mușamaliza o ilegalitate.
Sefa PNL a acuzat acum cateva zile PSD ca a modificat un Ordin de Ministru printr-o fițuică fără nicio valoare juridică, noul Ordin de Ministru fiind publicat abia aseara in Monitorul Oficial:
"Vineri, toate Inspectoratele Școlare au primit nota nr. 24187 din 6.01.2017 prin care aveau liber la numirea pe funcții a directorilor care nu au promovat concursul sau care nu au participat la acesta, așteptând să vină PSD să-i numească în funcție pe criterii politice. Nu au primit și Ordinul de Ministru, din simplu motiv că el nu exista în data de 06.01.2017! Abia aseară, în 9.01.2017, au publicat în Monitorul Oficial nr. 20/09.1.2017 (Partea I) Ordinul de Ministru nr. 3.044 care preia informația din nota de vineri."
Turcan acuza PSD ca acopera o ilegalitate printr-o alta ilegalitate, deoarece a publicat un Ordin de Ministru antedatat. Sefa PNL considera ca autoritățile statului ar trebui să se autosesizeze in acest caz, iar vinovații să răspundă penal.
Pavel Nastase, noul ministru al Educatiei, a anuntat acum cateva zile ca va da o derogare de la desfasurarea concursului pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct deoarece fiecare scoala din Romania trebuie sa aiba o conducere. Ministrul a precizat ca, inaintea elaborarii acestei masuri, existau 358 de locuri de directori si 308 de director adjunct care au ramas neocupate in urma concursului.