Turcia isi schimba atitudinea in privina luptei impotriva teroristilor Stat Islamic

T.d. | 26.09.2014

Pe aceeași temă

Pozitia Turciei in privinta luptei impotriva gruparii teroriste Stat Islamic (SI) s-a modificat, dupa cum afirma presedintele tarii, Recep Tayyip Erdogan. Acesta motiveaza schimbarea de atitudine prin eliberarea unor ostatici turci, potrivit Agerpres.

''Poziția noastră s-a schimbat acum. Procesul care va urma va fi total diferit'', a declarat la Istanbul președintele Erdogan, la întoarcerea sa de la Adunarea Generală a ONU de la New York.

''După cum știți, un proiect de mandat va fi depus în parlament și va fi discutat pe 2 octombrie. Din momentul în care va fi votat, vor fi luate măsurile necesare. Mandatul autorizează intervenția forțelor armate'', a adăugat Erdogan.

AFP notează că puterea islamo-conservatoare din Turcia a refuzat până în prezent să se integreze în coaliția militară formată de Statele Unite ale Americii (SUA) pentru a lupta împotriva SI, coaliție care a început în această săptămână să bombardeze ținte jihadiste localizate pe teritoriul sirian.

Guvernul turc, suspectat că a înarmat mișcările cele mai radicale, inclusiv SI, în războiul împotriva regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, și-a justificat absența prin necesitatea de a proteja viața a 46 de cetățeni ai săi răpiți în iunie de către jihadiști la Mossul (Irak). Ostaticii respectivi au fost eliberați în urmă cu șase zile și Turcia și-a schimbat de atunci discursul.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22